Național Stire

Praful saharian a ajuns și în România. Poate avea efecte negative asupra sănătății

09.02.2021 ⋅ 0 comentarii

Norul de praf saharian care a colorat cerul în nuanțe de portocaliu a ajuns și deasupra României. Expertul în fenomene meteo extreme, Bogdan Antonescu, a spus la Digi24 că aceste concentrații de praf pot avea un efect negativ asupra sănătății populației, dar în același timp pot fi benefice pentru agricultură.

"Este important să studiem acest fenomen. În afară de faptul că e spectaculos, această zăpadă portocalie are impact și asupra sănătății, putem să inspirăm aceste particule, poate să aibă efecte asupra bolilor cardiovasculare, de plămâni. Are și efect benefic, căci conține fier acest praf și poate fi fertilizator dacă va cădea în ocean, de exemplu. E și o explicație că zona fertilă din Amazon e ajutată de acest praf, deci sunt și beneficii, nu numai efecte negative asupra sănătății", a explicat Bogdan Antonescu, expert în fenomene extreme, la Digi24.

Meteorologii sunt de părere că în viitorul apropiat vom mai vedea deasupra țării noastre fenomene meteo similare. 

Concentrațiile de praf în România au fost însă mai mici decât cele observate în ultimele zile în mai multe țări europene, deoarece mare parte s-a depus deja, a declarat la Digi24 Gabriela Băncilă, director în cadrul ANM.

„Pentru că acest nor de praf, în deplasarea sa către regiunile din partea de est și sud-est a Europei, a întâlnit aceste sisteme precipitabile care sunt prezente în țările din vecinătate, a făcut că concentrațiile de praf care ajung deasupra Româniie să fie ceva mai reduse", a explicat Băncilă. 

Norul de praf saharian a trecut pe deasupra mai multor zone din Europa de Vest și a colorat cerul în nuanțe de portocaliu. În Franța, de exemplu, pulberea adusă de curenții de aer din Sahara a putut fi observată pe mașini, dar și pe zăpadă.

Sursa: Digi24

fashiondays.ro