Stire

Poliția Locală cere demolarea unor clădiri

03.08.2023 ⋅ 0 comentarii

De la începutul anului, Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, a parcurs etapele necesare pentru demolarea a zece construcții executate ilegal pe domeniul public sau privat al municipiului Arad. Acestea au fost depistate de polițiștii locali în timpul verificărilor efectuate în cartierele Micălaca și Aurel Vlaicu, precum și în zona Mărului.

Demersul inițiat de DGPL și finalizat prin implicarea administrației locale, se realizează în baza prevederilor Legii 50/1991, art.33, alin.(4) : ” …construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor ori comunelor, vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului”.

În următoarea perioadă, se va solicita direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad demolarea a 5 clădiri/complexe de clădiri aflate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului Arad, abandonate în prezent, utilizate drept adăposturi temporare de către persoane cu profil contravențional ori persoane fără adăpost, cele mai multe provenind din afara orașului. Aceste locații, intrate în vizorul poliției locale se află în cartierele Șega, Grădiște și în proximitatea străzii 6 Vânători.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro