Stire

Peste 500 de rezidenți la Județean; aceștia beneficiază de pregătire suplimentară în cadrul unui parteneriat cu UVVG

29.07.2024 ⋅ 0 comentarii


Peste 500 de absolvenți ai facultăților de medicină își desfășoară stagiile de rezidențiat, în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Periodic, rezidenții beneficiază de cursuri de pregătire suplimentară în cadrul unui parteneriat între spital și Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad. Cursurile sunt susținute de către medici ai spitalului care sunt și cadre universitare în cadrul Facultății de Medicină a UVVG Arad.

„Primele cursuri le-am susținut eu, în calitate de medic neurolog și șef al catedrei de Neurologie a facultății. Am discutat cu colegii mei, medici rezidenți, unele aspecte generale și țintite din patologia neurologică și despre afecțiunile neurologice pe care le pot întâlni la pacienții lor. Participarea la asemenea cursuri este foarte importantă în formarea unui medic, deoarece, învățarea și acumularea de noi cunoștințe, în cadrul acestei profesii, nu se încheie niciodată. Întotdeauna apar studii și informații noi, utile în diagnosticarea și tratamentul pacientului. Astfel, în paralel cu stagiile de pregătire, specifice rezidențiatului, medicii au ocazia, în cadrul acestor sesiuni de cursuri, să discute cu medici cu experiență, din diferite specialități și să le adreseze întrebări utile, țintite pe diferite patologii. Îi îndemn pe rezidenți să participe la fiecare curs susținut de colegii mei pentru că vor avea parte de însușirea unor cunoștințe medicale extrem de importante în exercitarea profesiei de medic”, a precizat dr. Cătălin Hreniuc, directorul medical al SCJU Arad.  

Rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad dna prof.univ.dr. habil Coralia Cotoraci, a susținut, recent, cursul „Boli hematologice rare”, în care le-a vorbit medicilor rezidenți despre provocările medicale, din patologia hematologică, cu care se pot confrunta pe parcursul carierei. „Aceste cursuri se derulează ca urmare a unei inițiative a colectivului medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și al Universității de Vest «Vasile Goldiș» din Arad, aceea de a pune accentul pe pregătirea medicilor rezidenți. Cursurile se susțin pentru toți medicii rezidenți, indiferent de specialitatea pe care au ales-o, și au rolul de a le prezenta câteva teme comune și unele mai deosebite cu care se vor întâlni pe parcursul activității medicale. Eu am susținut un curs despre «Boli hematologice rare» unde le-am vorbit medicilor rezidenți despre cazuri grave, rar întâlnite, însă care pot fi diagnosticate cu ușurință, dacă au la îndemână cunoștințele de specialitate. Medicii rezidenți mi-au adresat întrebări interesante și relevante referitoare la patologiile prezentate, indicând un interes sporit pentru aceste cursuri. În perioada următoare vom organiza noi cursuri tematice, utile în pregătirea viitorilor medici specialiști”, susține prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.

Următoarele cursuri vor fi susținute de către șl.dr. Monica Puticiu, medic primar medicină de urgență din cadrul Unității de Primire Urgențe a SCJU Arad și de către șl.dr. Simona Dumitra, medic primar pediatrie, medic șef Secție Clinică Pediatrie II a SCJU Arad.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro