Local Stire

Peste 320.000 de pachete cu ţigări, găsite într-un camion încărcat cu borcane oprit în trafic

25.05.2021 ⋅ 0 comentarii

Peste 320.000 de pachete cu ţigări au fost descoperite de poliţiştii arădeni într-un camion oprit în trafic, condus de un bărbat care a abandonat vehiculul şi a fugit, marfa de contrabandă fiind ascunsă în spatele unor paleţi încărcaţi cu borcane.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, camionul a fost oprit la un control al agenţilor de la Poliţia Rutieră, pe DN 7, în localitatea Mândruloc.

"În momentul legitimării, şoferul autotrenului a fugit de la faţa locului, autotrenul fiind transportat în incinta unui operator economic. Existând suspiciuni cu privire la bunurile transportate, au fost solicitaţi poliţiştii Serviciului de Investigate a Criminalităţii Economice, fiind descărcaţi 14 europaleţi care, aparent, conţineau borcane de sticlă. După îndepărtarea borcanelor, aşezate pe partea exterioară a europaleţilor, au fost găsite 323.298 pachete (6.465.960 fire) de ţigări de contrabandă, netimbrate", precizează, marţi, IPJ Arad.

Întreaga cantitate de ţigarete, precum şi camionul au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii au luat amprente din vehicul şi continuă cercetările pentru depistarea şoferului şi a celor implicaţi. AGERPRES

fashiondays.ro