Parteneriat pentru modernizarea Spitalului Judeţean
20.01.2022 ⋅ 0 comentarii
Reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Municipiului Arad au ajuns la un acord pentru lucra împreună la un proiect de modernizare a Spitalului Judeţean. Anunţul a fost făcut, ieri, pe Facebook, de preşedintele CJA.
„Tocmai am bătut palma cu viceprimarul Aradului, Lazar Faur, pentru o colaborare importantă în modernizarea Spitalului Județean! Lazăr are o viziune care, în condițiile unui parteneriat Primărie-Consiliul Județean, cu o sursă de finanțare din fonduri europene, completează eforturile noastre de construire de spitale noi în Arad. Deocamdată, ne-am înțeles să începem să lucrăm pe proiect, să explorăm oportunitățile din programele de finanțare și să pregătim un plan de acțiune care să aducă Aradului, în cazul în care se va concretiza, un mare plus în domeniul medical”, scrie Iustin Cionca.