Stire

PARTENERIAT EDUCAȚIONAL

21.03.2023 ⋅ 0 comentarii


PARTENERIAT EDUCAȚIONAL: FUNDAȚIA UNIVERSITARĂ,

UNIVERSITATEA DE VEST ȘI COLEGIUL PARTICULAR „VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD - EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN UNGARIA ȘI LICEUL ROMÂNESC „NICOLAE BĂLCESCU” DIN GIULA

 

Vineri, 17 martie 2023, o delegație alcătuită din cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, reprezentând Fundația Universitară, Universitatea de Vest și Colegiul Particular „Vasile Goldiș” din Arad, în frunte cu Pr. Conf. univ. dr. Vasile Pop, delegat al Doamnei Rector și Președinte al Fundației universitare, Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, a efectuat o vizită la comunitatea românească din Ungaria, în vederea consolidării unor colaborări interinstituționale mai vechi, cu Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula și Centrul eparhial de aici. Delegația arădeană a făcut mai întâi un popas de suflet la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Giula, unde a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care le-a prezentat istoricul Catedralei și le-a vorbit despre instituțiile românești importante din acest oraș de pe Crișul Alb și despre rolul Bisericii Strămoșești în menținerea identității naționale, spirituale și culturale a acestei comunități. Din delegația arădeană au mai făcut parte Doamna prof. Claudia Tărniceriu, Directorul Colegiului Particular „Vasile Goldiș” și Domnul prof.univ.dr. Corneliu Maior, Președintele Consiliului de Administrație al acestui Colegiu Particular. La finalul prezentării de la Catedrală, Părintele Dr. Vasile Pop a mulțumit pentru primirea călduroasă, a evocat bunele relații între cele două Eparhii și instituțiile de învățământ din Arad și de la Giula și a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului și salutul Doamnei Rector Coralia Adina Cotoraci.

Ierarhul a însoțit delegația și la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu”, unde a fost întâmpinată de Doamna Director Maria Gurzău Czegledi și de conducerea Liceului, dar și de domnul Gheorghe Cozma, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, de reprezentanți ai publicațiilor românești din această țară.  Întâlnirea s-a desfășurat în sala festivă mică, numită și „cu cupolă”, a Liceului, unde au luat cuvântul cele două Doamne Directoare, iar delegațiile celor două Licee, din Giula și Arad, s-au cunoscut mai bine și au reiterat importanța și necesitatea reluării acestei colaborări, care a fost stabilită îndată după anul 1989, prin Domnul profesor univ. dr. Aurel Ardelean, primul Rector și Președinte Fondator al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și care a constat, între altele și în burse universitare gratuite de studii, la Arad, pentru absolvenții Liceului Românesc din Giula. În cadrul întâlnirii au fost prezentate instituțiile de învățământ amintite, posibilitățile și activitățile adresate elevilor români de cele două părți ale graniței și formării lor educaționale și profesionale și a fost salutată întâlnirea și reluarea acestei colaborări, care va permite schimbul de experiență între elevi și profesori, organizarea de activități comune, stabilirea de relații de prietenie și profesionale și punerea unor baze frumoase, în viață, pentru acești elevi.

De asemenea, după absolvirea Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, elevii absolvenți vor avea posibilitatea să urmeze din nou cursuri de învățământ superior în cadrul Universității „Vasile Goldiș” din Arad, care a oferit și până în prezent, de-a lungul anilor, diferite burse de studii gratuite pentru acești elevi, sprijinind și în acest fel păstrarea identității naționale și culturale a românilor din Ungaria.

După această întâlnire de lucru, cu caracter tehnic și administrativ, a urmat si un eveniment cultural în sala festivă mare a Liceului și anume proiectarea unui film artistic documentar despre „Parcul Natural Lunca Mureșului”, realizat cu sprijinul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, din Arad. Filmul prezintă bogăția și frumusețea naturală deosebită a acestei zone aflată foarte aproape de Ungaria (pe cursul Mureșului, de la Arad și până la graniță) și îndeamnă la aprecierea acestor valori și la conservarea mediului înconjurător. La film, alături de oaspeți și gazde, au luat parte și mulți dintre elevii Liceului Românesc din Giula.

Profesorii și delegația din Arad au vizitat apoi cancelaria, biblioteca, sălile de curs, cabinetele, sala și terenul de sport, precum și căminul de elevi, constatând condițiile foarte bune în care își desfășoară activitatea acești elevi și au fost invitați la o recepție comună.

Pe viitor urmează ca și o delegație a Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula să efectueze o vizită de lucru și de cunoaștere la Colegiul Particular „Vasile Goldiș” din Arad, iar obiectivele din cadrul protocolului de înfrățire să fie aduse la îndeplinire.

Părintele Dr. Vasile Pop a transmis și aici salutul conducerii Fundației Universitare „Vasile Goldiș” și al Doamnei Rector Prof. Univ. Dr. Habil Coralia Adina Cotoraci și a asigurat gazdele primitoare de la Liceul Românesc din Giula de temeinica și sincera colaborare pe viitor.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro