Părintele Nelu Cozac, fost preot la Căpâlnaș, a trecut la viața cea veșnică
09.05.2024 ⋅ 0 comentarii
În Săptămâna Luminată, în noaptea de miercuri spre joi, 8 mai 2024, Părintele pensionar Nelu Cozac, fost preot în Parohia Căpâlnaș, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață la vârsta de 66 de ani, scrie arhiepiscopiaaradului.ro.
Cu profundă întristare, ierarhii arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești.
Trupul neînsuflețit al Părintelui Nelu Cozac este depus în biserica ortodoxă din Căpâlnaș.
Joi și Vineri (9-10 mai), ora 19, se va săvârși slujba priveghiului, iar sâmbătă (11 mai), începând cu ora 12, după Sfânta Liturghie, se va săvârși Slujba înmormântării.
Intrați AICI pentru detalii.
Sursa: ARQ