Parapete metalice pe marginea unor drumuri judeţene (FOTO)
04.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, anunţă că pe marginea unor drumuri judeţene au început să fie montate parapete metalice, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
„Creștem siguranța rutieră prin montarea de parapete!
Pentru a avea condiții moderne și sigure ale traficului rutier, în aceste zile, pe drumurile județene, se montează parapete metalice pe o lungime de peste 4500 de metri! Aceste dispozitive de siguranță rutieră au rolul de a proteja participanții la trafic și de a asigura o protecție suplimentară în cazul unor incidente rutiere. Parapetele formează o barieră activă, proiectată să absoarbă o parte importantă din forțele generate de impactul cu un autovehicul.
S-au montat pe următoarele tronsoane:
Archiș
Seleuș - Ineu
Valea Mare - Săvârşin
Zimandu Nou - Sântana
Sântana - Pâncota
Variașu Mic - Iratoș
Frumușeni - Zăbrani
Lipova – Ususău”, a scris pe Facebook Răzvan Cadar.
Sursa foto: Facebook Răzvan Cadar