O Românie de poveste la prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate
05.09.2023 ⋅ 0 comentarii
Pe 2 septembrie, peste 200 de spații muzeale și culturale din România au animat
satele și comunele din 37 de județe, cu ocazia primei nocturne muzeale rurale,
organizată în Europa.
Rețeaua Națională a Muzeelor din România mulțumește tuturor entităților muzeale
și organizațiilor private care s-au implicat, cu mare entuziasm, în prima ediție a
evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate și au fost gazde bune pentru mii de
vizitatori.
„Niciunde în alte părți nu întâlnești atât de multe locuri și lucruri care așteaptă să fie
descoperite. Noaptea Muzeelor la Sate este despre un patrimoniu cultural de o diversitate
atât de mare încât nouă, echipei proiectului, ne-a depășit demult imaginația. Satul românesc
a deschis cu entuziasm pe 2 septembrie o ușă care a purtat publicul într-o lume unde există
povești, oameni, colecționari, obiecte, case și locuri uimitoare. A fost prima ediție a celui mai
mare proiect de arheologie simbolică, un proces unde poți da la o parte straturi și straturi de
istorie, cultură, tradiții, obiceiuri, comportamente, meșteșuguri, artă, superstiții, cântece sau
rezistență la rău. A fost un prilej grozav să onorăm acei oameni entuziaști și necunoscuți,
acele organizații pline de suflete și minți creative care încearcă să țină în viață nu numai case
și monumente din trecut, ci și memoria noastră istorică și culturală. ” – a declarat Dragoș
Neamu, Coordonator Departament Relații Internaționale și Proiecte Culturale,
manager Noaptea Muzeelor.
Noaptea Muzeelor la Sate a fost prezentă în peste 200 de localități din România, care au
acoperit geografic toate regiunile istorice ale țării. Începând cu orele prânzului, până târziu
în noapte, publicul a celebrat un patrimoniu cultural fascinant, extrem de divers și plin de
culoare. Pe lângă muzee sătești și case memoriale, ateliere educative și spații dedicate
copiilor, publicul a putut vizita surprinzătoare chilii ale zânelor și locuințe ale martirilor,
ferme de artă și puncte gastronomice pentru degustare, spații de rezidență artistică și
muzee de pânze sau cu vise, șezători, fierării magice, case de boieri venețieni din Țara
Făgărașului, mori de apă, mori de hârtie, ansambluri nobiliare, ateliere de olărit, păstrători
de cipcă, spații ale memoriei și ale rezistenței anticomuniste și anti-colectivizare, mănăstiri,
castele, biserici fortificate fabuloase, drumuri tematice, mausolee și multe alte destinații
extraordinare.
După centralizarea parțială a datelor furnizate de reprezentanții obiectivelor
conectate la noul circuit muzeal, a fost o prezență de mii de vizitatori, cu o medie de
100 pe obiectiv, cu limite minime de 40-45 vizitatori și maxime de 300-400.
Rețeaua Națională a Muzeelor din România mulțumește muzeelor și spațiilor culturale care
au participat la această ediție în afara programului oficial național, cu speranța că la
viitoarea ediție se vor alătura platformei Noapte Muzeelor la Sate, pentru a celebra
împreună acest eveniment special.
Totodată, RMNR mulțumește tuturor vizitatorilor care au fost prezenți la această ediție a
evenimentului și îi încurajează să aloce câteva momente pentru a completa un scurt
chestionar. Răspunsurile lor vor contribui la o mai bună organizare a viitoarelor ediții ale
Nopții Muzeelor la Sate și a înțelegerii modului în care se poate îmbogăți această nouă
marcă culturală. Accesați acest link pentru a completa chestionarul:
https://docs.google.com/forms/d/144zaBBcTEHzltf2wosoXo3JB9LjIj-
zlG20r9w59s5Q/viewform?edit_requested=true
Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 2
septembrie au fost permanent actualizate pe canalele Nopții Muzeelor -
https://noapteamuzeelor.org/noaptea-muzeelor-la-sate/participanti/, precum și pe
rețelele de comunicare ale instituțiilor implicate.
****
Proiect lansat și coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și co-finanțat
de AFCN.
Parteneri: Asociația Dadece, Digital Art, Muzee de la Sat, Grupul Informal Podișul
Hârtibaciului: Oameni Locuri Fapte, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică,
clujtourism.ro, Consiliul Județean Cluj, Consiliul Județean Iași, Consistoriul Superior al
Bisericii Evanghelice C.A. din România, Asociația Prietenii Mocăniței, Asociația „Centrul
Memorial Dr. Gheorghe Telea-Bologa” Sibiu
Partener strategic: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Comunicare proiect: Connect Media
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de Carte, Bookhub, București FM, Catchy.ro,
Curatorial, Ediția de dimineață, E-Zeppelin,I-tour, IQads, IQool, Modernism.ro,
MovieNews.ro, Munteau recomandă, Observator Cultural, Radar de media, Radio România
Brașov, Radio România Cluj, Radio România Constanța, Radio România Iași, Radio Romînia
Oltenia-Craiova, Radio România Reșița, Radio România Timișoara, Radio România Tg
Mureș, Radio România Cultural, RADOR, Revista Psychologies, Spotmedia.ro, Uniunea