Noul sediul al Direcției Județene de Evidență a Populației a fost finalizat și recepționat
26.02.2021 ⋅ 0 comentarii
Noul sediu al Direcției Județene de Evidență a Populației este finalizat. Clădirea este situată în zona UTA, în apropierea bisericii ortodoxe noi. Aici, arădenii care își schimbă actele de identitate, dar și specialiștii Direcției Județene de Evidență a Populației vor beneficia de cele mai bune condiții. Tot aici s-a amenajat și o parte din arhiva Consiliului Județean.
„Este o investiție nouă a Consiliului Județean, foarte important pentru că asigurăm condiții normale și de securitate pentru operarea datelor personale ale arădenilor, dar și un sediu modern pentru a adăposti arhiva instituției. Prin finalizarea acestei investiții, patrimonial Consiliului Județean s-a majorat cu peste trei milioane de lei”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Valoarea totală a investiției este de 3.009.382,74 lei cu TVA. Lucrarea are trei ani garanție.
Clădirea are o suprafață de 353 m2 (1.332 m2 suprafață desfășurată), formată din demisol, parter, etaj și mansardă. Unele dintre birouri au fost deja dotate și urmează achiții de echipamente și aparatură pentru toate celelalte.
Parterul, etajul și mansarda au fost date spre administrare Direcției Județene de Evidență a Populației, în timp ce demisolul va rămâne în administrarea Consiliului Județean, unde va funcționa arhiva instituției.
Sursa: ARQ