Noi demersuri pentru un Arad mai “verde”
21.04.2022 ⋅ 0 comentarii
Încă două tramvaie Imperio Civitas au fost puse în circulație săptămâna aceasta. În mai puțin de jumătate de an, flota Companiei de Transport Public Arad s-a înnoit cu șapte tramvaie din lotul de 14 cumpărate cu fonduri europene. Noile tramvaie sunt de capacitate medie și sunt vopsite în culorile echipei locale de fotbal UTA.
Primăria Municipiului Arad a fost printre primele administrații din țară care a înțeles necesitatea reînnoirii flotei de transport în comun. Se întâmpla acum opt ani, când primele garnituri Imperio, construite chiar la Arad, erau puse în circulație. Operarea cu tramvaie noi, eficiente energetic, aduce numeroase beneficii: pasagerii călătoresc confortabil și în siguranță, costurile de exploatare sunt optimizate, iar traficul și poluarea sunt reduse considerabil.
Transformarea orașului de pe Mureș într-unul verde continuă să fie o prioritate pentru municipalitatea arădeană, însă pentru a putea atinge acest deziderat investițiile în transportul în comun trebuie să fie dublate de o schimbare a mentalității cetățenilor și a stilului lor de viață în general, respectiv aceștia să aleagă mijloacele de transport alternative în locul autoturismelor personale. Arădenii de toate vârstele sunt încurajați să apeleze la tramvai, bicicletă sau chiar la mersul pe jos, pentru a se deplasa pe distanțe scurte, în interiorul orașului.
Nu este singurul mijloc de combatere a efectelor nocive ale gazelor cu efect de seră. În condițiile în care orașele și mai ales populația urbană resimt cel mai puternic impactul negativ al încălzirii climatice, este nevoie de intervenții imediate. Reconversia spațiilor sterile în zone verzi se dovedește a fi soluția cheie a orașelor moderne.
Municipalitatea arădeană are în vedere transformarea unor spații lipsite de vegetație, în zone verzi. Cu o planificare urbană inovatoare, spațiile dintre liniile de tramvai, de exemplu, ar putea fi înverzite. Reconversia acestor zone sterile în spații verzi ar avea atât un impact vizual plăcut, dar în egală măsură ar rezolva multe probleme ale municipalității cum ar fi de exemplu degrevarea sistemelor de evacuarea a apelor pluviale, prin conducerea apei în aceste zone populate cu vegetație, care datorită sistemul de retenție de apă înglobat la instalare reține o cantitate mare de apă, ulterior evaporabilă treptat, răcind astfel mediul ambiant, atragerea și păstrarea polenizatorilor în orașe, ecologizarea unor zone pustii în care se adună doar gunoaie și sunt greu de întreținut.