Stire Stire

Nicolae Dolha: „Investiţii fără precedent în comuna Fântânele”

18.07.2022 ⋅ 0 comentarii


Potrivit lui Nicolae Dolha, primarul comunei Fântânele, unitatea administrativ teritorială a obținut finanțări de 23.766.995,06 lei (4,8 milioane euro) prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Acesta susţine că sunt „investiții fără precedent în comuna noastră”.

Nicolae Dolha scrie pe Facebook că banii vor merge spre:

1. Extindere rețea de apă și canalizare în localitatea Fântânele și înființare rețea de apă și canalizare în localitatea Tisa Nouă, comuna Fântânele, județul Arad - valoare finanțare: 15.406.334,41 lei;

2. Modernizare străzi în comuna Fântânele, județul Arad - valoare finanțare: 8.360.660,65 lei.

„Eu și echipa mea am promis în 2020 că „Ne asumăm dezvoltarea comunei Fântânele” și cu fiecare proiect realizat arătăm că ne ținem de cuvânt”, mai scrie pe Facebook Nicolae Dolha.

Sursa foto: Facebook Nicolae Dolha


 

fashiondays.ro