Satul românesc a fost întotdeauna un muzeu autentic al frumosului, al tradiției și obiceiurilor din străbuni, pentru că de la bătrâni s-au păstrat multe lucruri frumoase, dar în același timp s-au păstrat datinile și portul popular. Acolo în lada de zestre a bunicilor s-au păstrat peste ani adevărate comori sufletești, s-au păstrat amintirile și straiul lor, care astăzi este o adevărată dovadă a valorilor din trecut. Cred că fiecare sat ar trebui să aibă propriul muzeu etnografic, până nu e prea târziu. Fiecare obiect sau îmbrăcăminte purtată cu mândrie de bunicii noștrii, la jocul din sat ori de cătănașii de altă dată ce țineau balul în sat înainte de a fi luați la oaste, este parte din trecutul nostru…

Este foarte important să ne cunoaștem trecutul, să știm cum trăiau inaintașii noștrii, pentru că un popor care nu-și cunoaște trecutul este sortit pieirii. Tinerii noștri nu mai fac azi diferența dintre o bivoliță și o văcuță, nu mai știu să umble pe valea satului după pești sau raci în piciorușele goale, nu mai știu să socializeze, să fie uniți, să se accepte unii pe alții pentru că vremile s-au schimbat. Nu ei sunt de vină ci o societate de consum care nu ţine seama şi de valorile umane. Azi nu mai primim lumina de la Dumnezeu, trăim într-o lume în care modernul, confortul și banii sunt totul. Sufletește însă suntem tot mai goi, tot mai triști.

Am ajuns să ducem TOTUL la fier vechi pentru bani, aruncându-ne obiectele de valoare la fier vechi pe bani mărunți, în timp ce alții dau bani grei pe un obiect vechi ca să-l așeze într-un muzeu. Satul însă este singurul loc unde se mai găsesc acele valori pe care orașul le-a uitat de mult. Cu ani în urmă la sărbători, se auzeau colinzi de Crăciun aproape la fiecare balcon în oraș… iar acum după mai bine de 20 de ani de la aşa zisa Revoluție orașul e mut la Crăciun, este mut de Anul Nou cu excepția pocnitorilor și artificiilor, iar asta spune mult. Trebuie avut grijă de fărâma de zestre care ne-a mai rămas de la cei care au trăit inaintea noastră pentru că numai așa se va păstra vie amintirea lor.

Cu satul în suflet

Din fericire, mai sunt încă tineri, deși puțini, care doresc să facă ceva pentru locul natal, vor să păstreze vie parte din trecutul satului, iar acest lucru implică multă căutare și muncă, iar dacă astăzi satul Arăneag are un muzeu etnografic se datorează unui student la Teologie, fiul preotului din Arăneag.

Pe Laurențiu Pingică l-am cunoscut cu doar câțiva ani în urmă, fiind cel care a reluat obiceiul la Arăneag de a merge cu capra în pragul Sărbătorilor de Iarnă și atunci mi-am dat seama că acest tânăr are în sufletul lui satul unde a copilărit. Nu poți să nu îndrăgești astfel de copii, de aceea Laurențiu mi-a rămas la suflet pentru tot ceea ce face. În urmă cu câteva zile, Laurențiu Pingică a inaugurat micul muzeu etnografic din Arăneag, fiind și fondatorul acestui muzeu. Aşa cum am amintit, Laurențiu este student la Teologie și se implică în tot ceea ce ține de satul Arăneag. Deși am fost invitat la inaugurare, nu am putut ajunge, din păcate, fiind în acea zi în altă parte in județ, însă Laurențiu a transmis câteva gânduri legate de acest muzeu ziarului www.arq.ro.

Atunci când timpul va permite, vom realiza un interviu legat de muzeul din Arăneag. „Părintele Ilie Cleopa spunea: «Să păstrăm și să prețuim trecutul, să trăim cum se cuvine prezentul și să ne pregătim pentru cele viitoare». Ideea înființări acestui muzeu etnografic mi-a venit în urma cu câțiva ani, când bătrânii satului mi-au dăruit șubele tradiționale pentru a le folosi la obiceiul colindatului. Am găsit locația potrivită, iar în scurtă vreme cetățenii satului s-au oferit să doneze diferite obiecte vechi pentru a fi expuse în muzeu. Dintre acestea amintim: două Icoane pictate pe lemn «Botezul Domnului» şi «Învierea Domnului» - 1882 , Antologhion 1901, măsuță copil (birou) 1912 , război de țesut, pârlau, leagăn, piclăzău cu jar, opinci, lampa cu fescilă , procovițe şi multe alte obiecte. În 14.08.2022 a fost inaugurat Muzeul Etnografic Arăneag unde s-a săvârșit slujba de sfeştanie în prezenţa oficialităților locale şi județene și a fiilor satului. Pe viitor ne propunem ca numărul obiectelor expuse să fie mărit şi totodată extinderea spațiului”, susţine Laurențiu Pingică.

 Iată că dincolo de munca acestui tânăr stă un suflet mare, o inimă care bate cu mult drag pentru acel sătuț așezat la poalele Highișului, la doar câțiva kilometri depărtare de cabana Căsoaia, un loc în care întotdeauna noi cei de pe acele meleaguri ne întoarcem de fiecare dată cu drag. Laurențiu, redacția ziarului www.arq.ro te felicită pentru inițiativă și munca depusă. Cu siguranță tu ești cel care ai pus „o piatră de aducere aminte”, la istoricul satului Arăneag.