Stire

Morile Banatului : lansare carte, expoziție și film documentar

28.09.2023 ⋅ 0 comentarii

Comunicat de presă

Timișoara, 28 septembrie 2023


Cele 410 mori ale Banatului, reunite într-o carte, film și expoziție itinerantă


De la morile cu ciutură de Eftimie Murgu, la morile mari de la Jimbolia sau Sânnicolau Mare, trecând pe la moara de decorticat orez de la Banloc și până la moara cu turbină de pe râul Bega, la Balinț, Banatul se bucură de un patrimoniu mulinologic cu o istorie fascinantă.


Dar câte mori mai există astăzi în Banat? Câte mai funcționează? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care își găsesc răspunsul în cartea și expoziția itinerantă ce vor fi lansate în cursul lunii octombrie de Asociația Acasă în Banat.


Timp de patru ani, Asociația Acasă în Banat a efectuat o cercetare amplă pentru identificarea tuturor morilor istorice din zona Banatului, atât în județul Timiș, cât și în județul Caraș Severin. Au fost inventariate nu mai puțin de 410 obiective, un patrimoniu mulinologic foarte important, definitoriu pentru această regiune. Mai mult decât atât, asociația a intervenit pentru repunerea în funcțiune, a făcut lucrări de reabilitare sau de întreținere la nu mai puțin de 55 de astfel de obiective. 


„În Banat s-a păstrat cel mai mare număr de mori istorice din toată țară. Fie că sunt instalații simple amplasate pe cursuri de apă, fie că sunt mori mari construite în epoca de glorie a motorului cu abur, toate fac parte din istoria noastră. Efortul nostru este de a le face cunoscute publicului și de a le spune povestea pentru a le putea pune în valoare și de a opri dispariția lor”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.


Cercetarea va fi disponibilă publicului larg în volumul Morile Banatului. Patrimoniul mulinologic din județele Timiș și Caraș Severin – tipărit cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, prin Timbrul de Arhitectură. Acest volum este singurul care reunește un număr atât de mare de obiective mulinologice, cu fotografii detaliate pentru fiecare și locația GPS.

Formularul de precomandă este disponibil AICI.


În lunile octombrie și noiembrie, vor avea loc lansarea volumului, deschiderea expoziției itinerante și prezentarea filmului documentar Morile Banatului în cinci localități din județele Timiș și Caraș Severin, astfel: 

•    Timișoara: 4 octombrie 2023, de la ora 15.00 – Centrul Info Bastion;

•    Reșița: 12 octombrie 2023, de la ora 15.00 – Muzeul Banatului Montan, b-dul Republicii, nr. 10;

•    Jimbolia: 19 octombrie 2023, de la ora 13.00 – Casa de Cultură a Orașului Jimbolia, str. Tudor Vladimirescu nr. 88

•    Sânnicolau Mare: 26 octombrie 2023 – Castelul Nako, str. Republicii, nr. 10;

•    Oravița: 7 noiembrie 2023 – Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița, Piața Ferdinand, nr. 1.


*orele pentru Sânnicolau Mare și Oravița vor fi anunțate ulterior.


La eveniment, participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre morile din Banat, despre importanța lor și despre ce putem face pentru a le păstra pe mai departe, ca ele să nu se piardă. Expozițiile vor rămâne în fiecare locație câte o săptămână, iar intrarea va fi liberă. 


Proiectul Morile Banatului. Expoziție itinerantă este  finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TIMCULTURA 2023.



Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. 

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

PayPal: acasainbanat@gmail.com




fashiondays.ro