Mi-am propus să scriu câteva rânduri despre Mihai Eminescu, având convingerea că nu trebuie să rememorăm personalitatea poetului nepereche al literaturii române, doar cu prilejul nașterii sale, marcată inspirat ca „Ziua Culturii Române”.

De-a lungul anilor, am fost mereu tentată să scriu despre Mihai Eminescu și uneori, am elaborat modeste gânduri de celebrare a marelui poet. Dar cred că este mai important să reținem, în acest sens, câteva opinii ale unor personalități proteice ale culturii române: MIRCEA ELIADE: „Eminescu este unul din exemplarele splendide, pe care le-a produs umanitatea”; EMIL CIORAN: „Eminescu (…) a fost și rămâne cea mai copleșitoare mărturie despre forma inegalabilă, pe care o poate atinge geniul creator românesc (…)”; CONSTANTIN NOICA: „Dar ca și folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar”; GARABET IBRĂILEANU: „Eminescu (…) este cel dintâi, care a dat un stil sufletului românesc”, iar marele dramaturg, ION LUCA CARAGIALE consideră că opera lui Mihai Eminescu reprezintă un „monument măreț al literaturii poporului nostru”.

Consultând documente de Arhivă, precum și presa din a II-a jumătate a secolului al XIX-lea în Transilvania,  am fost extrem de interesată să găsesc „urme” cu privire la prezența tânărului poet Mihai Eminescu la Arad. S-a întâmplat, adesea, să visez, cu ochii deschiși,  pe marginea  documentelor din Arhivă sau Bibliotecă, imaginându-mi situații, ce aș fi dorit să se întâmple, dar nu se aflau consemnate în scris. Astfel că, nu doar la celebrarea „Zilei Culturii Române-Mihai Eminescu”, ÎMI IMAGINEZ PREZENȚA  marelui poet la Arad cu prilejul primului turneu al trupei lui MIHAIL PASCALY în perioada 1-27 AUGUST 1868.

Îmi imaginez că tânărul poet, care debutase în „Familia” înainte cu doi ani, la vârsta de 16 ani,  venise la Arad, ca sufleur în trupa lui MIHAIL PASCALY și a participat, împreună cu mentorul său, IOSIF VULCAN, alături de numeroși arădeni, nu numai la cele 9 SPECTACOLE, consemnate pe larg în presa vremii, ci și la SĂRBĂTORILE NAȚIONALE, prilejuite de turneul primului ansamblu teatral român în Transilvania. ÎMI IMAGINEZ că tânărul poet fusese prezent, alături de IOSIF VULCAN, în casa lui ION POPOVICI DESEANU, unde locuia MIHAIL PASCALY și unde, alături de alți oaspeți, „petrecură timpul până seara în conversări interesate”, precum notează cel care îi și schimbase numele din Eminovici în Eminescu, la debutul din revista „Familia”.                                                      Desigur, NE PUTEM IMAGINA discuțiile despre teatru național sau chiar întâlnirea cu IOSIF VULCAN, în momentul, în care soția lui Pascaly, MATILDA, îi recita poezia  „Copila română”, precum precizează criticul GEORGE CĂLINESCU. Desigur, putem elabora SCENARII dorite, și chiar au apărut asemenea „povești” despre prezența în urbea noastră a viitorului  poet nepereche al literaturii noastre. 

Dar, dincolo de posibila legătură a marelui poet cu Aradul, rămâne PREȚUIREA NOASTRĂ ÎNTREAGĂ pentru geniul său, devenit SIMBOL AL SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI.                                                                    

Lizica Mihuț

Sursa: ARQ