Stire

Medicii de la Sanitas protestează în faţa Prefecturii: vor salarii mai mari. Preşedintele Sanitas încasează 7.500 de euro pe lună

12.01.2021 ⋅ 0 comentarii


Un protest la nivel naţional al celor de la Sanitas are loc în aceste momente în mai multe localităţi din ţară. Medicii de la Sanitas vor măriri salariale şi sporuri. La Arad, aproximativ 150 de persoane au protestat în faţa Prefecturii. Totul ar fi de fapt o „acţiune politică” ce are ca scop un atac asupra guvenului. Astfel nu ne putem explica mesaje de genul care au fost afişate la protest precum „Un guvern de papiţoi ce îşi bate joc de noi” sau „În campanie promisiuni, constatăm c-au fost minciuni”, mesaje clare cu tentă poltică.

Nu este de mirare că aceste proteste au loc, preşedintele Sanitas România fiind un apropiat al celor de la PSD. Leonard Bărăscu este cel care a semnat în 2019 din partea CNSLR Frăţia un acord de colaborare cu Partidul Social Democrat la nivel local şi naţional, spunând că cele două entităţi au avut o foarte bună colaborare de 30 de ani până în prezent. Leonard Bărăscu a trecut în declaraţia sa de avere din anul 2015 că a avut încasări de 404.591 lei, adică, aproape 91.000 de euro pe an sau circa 7.500 de euro pe lună.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro