Maraton de cinema românesc la TIFF 2021 Record de filme în premieră mondială
25.06.2021 ⋅ 0 comentarii
Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone. Un număr impresionant de 45 de titluri, dintre care 32 de lungmetraje si 13 scurtmetraje, constituie selecția de filme românești din programul acestui an.
Cele trei filme care reprezintă România la Festivalul de la Cannes se vor vedea pentru prima oară în țară la TIFF. Inclus în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, Întregalde (r. Radu Muntean) spune o poveste captivantă cu accente de thriller despre limitele generozităţii. Cele două scurtmetraje, When Night Meets Dawn (r. Andreea Borțun) și Interfon 15 (r. Andrei Epure), proiectate în Quinzaine des Réalisateurs, respectiv Semaine de la Critique, se numără printre cele 11 titluri care concurează pentru cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF.
Neidentificat, r. Bogdan George Apetri
Competiția Zilelor Filmului Românesc include 12 producții regizate de tineri cineaști, două dintre ele - Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu) și Neidentificat (r. Bogdan George Apetri) - concurând și în competiția internațională pentru Trofeul Transilvania. Printre candidații la titlul de Cel mai bun lungmetraj românesc se află Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu, Sarajevo 2020), Tata mută munții (r. Daniel Sandu, Shanghai 2021), #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac, Moscova 2021), dar și patru documentare, printre care Holy Father (r. Andrei Dăscălescu, Sarajevo 2020) și Noi împotriva noastră (r. Andra Tarara, Jihlava 2020).
Selecția de film românesc de la TIFF 2021 beneficiază de nu mai puțin de 13 premiere mondiale, printre care: Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă), remake românesc al comediei italiene Perfetti sconosciutti; România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache), un impresionant proiect documentar dedicat naturii din țara noastră, realizat pe parcursul a opt ani, și documentarul foto-roman Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu), dar și episodul pilot al serialului HBO Ruxx (r. Iulia Rugină) și Rondul de noapte, noul film al veteranului Iosif Demian, omagiat la TIFF în secțiunea 3x3.
Întregalde, r. Radu Muntean
Programul Zilelor Filmului Românesc cuprinde și câteva dintre filmele unor regizori consacrați, prezentate sau premiate în marile festivaluri internaționale: Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude, Ursul de Aur la Berlin 2021), După 40 de zile (r. Andrei Gruzsniczki, Moscova 2021) și Berliner (r. Marian Crișan, Moscova 2020). Ca în fiecare an, publicul va avea șansa să-i întâlnească pe cineaștii români și să discute cu actorii și echipele filmelor atât după proiecții, cât și în cadrul unor întâlniri precum TIFF Talks sau InspiraTIFF.
Câmp de maci, r. Eugen Jebeleanu
Zilele Filmului Românesc
Lungmetraje
#dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac)
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (r. Radu Jude)
Berliner (r. Marian Crișan)
Blană Bombă (r. Claudiu Mitcu) – premieră mondială
Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea) – premieră mondială
Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu)
După 40 de zile (r. Andrei Gruzsniczki)
Granița morții (r. Cătălin Apostol)
Holy Father (r. Andrei Dăscălescu)
În mijlocul meu, vocea (r. Andra Hera) - premieră mondială
Întrealde (r. Radu Muntean)
Mia își ratează răzbunarea (r. Bogdan Theodor Olteanu)
Neidentificat (r. Bogdan George Apetri)
Noi împotriva noastră (r. Andra Tarara)
Omul cu umbra (r. Dragoș Hanciu) - premieră mondială
Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu)
Scara (r. Vlad Păunescu) - premieră mondială
Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu) - premieră mondială
Tata mută munții (r. Daniel Sandu)
Toni și prietenii săi (r. Ion Indolean)
Scurtmetraje
31 de ore (r. Claudiu Mitcu)
Carmen de bezea (r. Denisse Conn Tubacu)
Cântec de leagăn (r. Paul Mureșan)
Doi fără (r. Miruna Minculescu)
Eu sunt Dorin (r. Valeriu Andriuță)
Interfon 15 (r. Andrei Epure)
Împreună (r. Alma Buhagiar)
În numele Tatălui (r. Vladimir Dembinski)
Șoarecele B (r. Ioachim Stroe)
Trecut de ora 8 (r. Alex Pintică)
When Night Meets Dawn (r. Andreea Borțun)
România sălbatică, r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache
Filme românești în alte secțiuni
Baloane de curcubeu (r. Iosif Demian) - 3x3
Blid (r. Răzvan Sima) - Film Food
Cucoana Chirița (r. Mircea Drăgan) - Proiecții speciale
Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă) - Piața Unirii, premieră mondială
Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (r. Andrei Huțuleac) - Proiecții speciale, premieră mondială
E pericoloso sporgersi (r. Nae Caranfil) - Proiecții speciale
Eva noastră (r. Ana Gurdiș) - Ce se-ntîmplă, documentarule?, premieră mondială
O lacrimă de fată (r. Iosif Demian) - 3x3
România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache) - Piața Unirii, premieră mondială
Rondul de noapte (r. Iosif Demian) - 3x3, premieră mondială
Ruxx (r. Iulia Rugină) – Serial Dealer, premieră mondială
Scena (r. Cristian Pleș) - EducaTIFF
Străjerii Deltei (r. Liviu Marghidan) – EducaTIFF, premieră mondială
Swamp City (r. Bogdan Pușlenghea, Ovidiu Zimcea) - Ce se-ntîmplă, documentarule?, premieră mondială