Mai multe razii au fost desfășurate, la începutul acestei săptămâni
18.04.2024 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii arădeni desfășoară, zilnic, acțiuni pe șoselele din municipiul și județ, precum și în toate localitățile, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional.
În zona de responsabilitate a Poliției orașului Sebiș, activitățile au fost desfășurate în ziua de 15 aprilie, de polițiștii orașului, împreună cu polițiștii secțiilor rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonț. Au fost legitimate 33 de persoane, dintre care 6 testate pentru consum de droguri, și verificate 26 de vehicule, din care 3 transporturi de material lemnos.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 8.300 de lei, și retrase 2 certificate de înmatriculare, precum și un set de plăcuțe de înmatriculare.
Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au desfășurat acțiunea în ziua de 16 aprilie a.c., împreună cu polițiștii Biroului Rutier și jandarmii arădeni. Au fost verificate 48 de vehicule și legitimate 52 de persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 31.400 de lei, dintre care 23 pentru nerespectarea vitezei legale. Polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
În municipiu, acțiunea a fost desfășurată ieri, 17 aprilie a.c., de polițiștii secțiilor urbane, ai Biroului de Ordine Publică și Biroul Rutier. Au fost legitimate 69 de persoane, din care 34 testate pentru consum de alcool și droguri, și verificate 63 de vehicule. Au fost sancționate contravențional 55 de persoane, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 12.600 de lei.
31 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale legislației rutiere, iar 4 pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice.
Pe D.J. 709, între Arad și Pâncota, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat activitățile tot în după-amiaza de 17 aprilie a.c., între orele 17:00-20:00. Au fost testate pentru consum de alcool și droguri 52 de persoane. Polițiștii au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei, dintre care 25 pentru depășirea vitezei legale; au reținut un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Acțiunile polițiștilor se desfășoară zilnic, și vor continua cu acțiuni de amploare, la sfârșitul acestei săptămâni.
Sursa: ARQ