Stire

Lipova - alte 12 proiecte depuse au primit finanțare (FOTO şi VIDEO)

31.03.2023 ⋅ 0 comentarii


De curând am fost și în orașul de pe Mureș, în Lipova, un oraș istoric cu o poveste fascinantă, un oraș cu o vechime istorică mai mare ca Aradul, care în trecut avea un mic port , unde se descărcau mărfurile aduse pe Mureș cu plutele cum era sarea, lemnul etc.

În trecut Mureșul a fost o importantă rută comercială, deoarece plutăritul era una dintre modalitățile de transport în acele vremi, însă transportul se făcea doar pe timpul zilei, deoarece noaptea era interzis. Tot la o distanță de aproximativ 30 km pe Mureș erau stații pentru plute ca să poată înopta. Ultima stație de plute înainte de Lipova era lângă ruinele acelei biserici care se mai văd și astăzi aproape de Chelmac, sau între Chelmac și actualul curs al Mureșului pentru că atunci Mureșul făcea o buclă până aproape de zidurile acelei biserici.

De atunci multe lucruri s-au schimbat, iar Lipova de astăzi nu mai seamănă cu cea din trecut. Astăzi se fac mari eforturi de actuala administrație pentru ca Lipova să devină un oraș modern, astfel că tot timpul sunt proiecte în derulare, sunt proiecte depuse pentru finanțare însă cel mai important lucru este că acum sunt 12 proiecte depuse de administrația orașului Lipova care au obţinut finanțare. Dar poate că cel mai bine ar fi să-i dăm cuvântul primarului Florin Pera să ne relateze despre ce este vorba și care este situația reală a orașului în aceste zile. „Aș vrea să amintesc faptul că în acest moment se lucrează la proiectele începute, respectiv la biserică, amenajarea parcului unde a fost Piața Agro-Alimentară și la sala de sport cu 180 locuri, proiect realizat prin CNI, precum și la Grădinița P.P. din Lipova, aici proiectul fiind cu finanțare prin Fonduri U.E. Totodată se lucrează și la Școala din Radna, proiect finanțat prin PNDL, iar la podul metalic peste Mureș vor începe lurarile în cel mai scurt timp, deoarece am dat ordinul de începere a lucrărilor”, susţine primarul Florin Pera.

Finanţare pentru proiectele oraşului

Iată că orașul Lipova a obtinut finanțare pentru alte 12 proiecte, respectiv patru proiecte prin AFM și opt proiecte prin PNRR, însă cele mai importante proiecte ne spune primarul Florin Pera sunt cele de reabilitare a celor două licee din orașul Lipova, respectiv, Liceul Sever Bocu și liceul Atanasie Marienescu din Lipova. „Este o mare realizare deoarece de 30 de ani se tot încearcă reabilitarea lor prin proiecte externe și nu au fost finanțări. Este un mare pas în față pentru Lipova având în vedere că avem peste 1.500 de elevi. Aşa cum spuneam, am reușit să obținem finanțări pentru 12 proiecte, ceea ce ne bucură foarte mult, iar alte proiecte depuse asteaptă aprobarea de finanțare. Aş vrea să amintesc prima dată de proiectele depuse pe AFM pentru că avem aprobată finanțarea, astfel că în scurt timp vom putea demara lucrările. Primul proiect se referă la „Creșterea eficienței energetice a Gradiniței nr. 1 cu program normal din Lipova, în valoare de 2.023.795,88 lei. Al II-lea proiect aprobat și finanțat se referă la modernizarea iluminatului public în orașul Lipova, proiect în valoare de 1.199.044 lei. Al III-lea proiect finanțat prin AFM se referă la reabilitarea și modernizarea clădirii grădiniței cu program normal din orașul Lipova, strada Maria Radna nr 313. Valoarea proiectului este de 1.899.241.04. Al patrulea proiect cu finanțare prin AFM se referă la creșterea eficienței energetice a unității de învățământ Atanasie Marienescu din Lipova, str.Avram Iancu, proiect în valoare de 3.800.812,42. Iar la modernizarea iluminatului public în orașul Lipova etapa a II-a, faza DTAC avem aprobată finanțarea fiind acum în stadiul de licitație, și urmează startul lucrărilor. Aşa cum am amintit la început mai avem opt proiecte cu finanárea obținută și aici vorbim de proiecte prin PNRR. Primul proiect se referă la lucrări de creștere a eficienței energetice la Casa de Cultură din Lipova cu o valoare de 3.462.261 lei. Al II–lea proiect este pentru lucrări de creștere energetică pentru Centrul Recreativ orășenesc Lipova, cu o valoare de 2.465.813 lei. Proiectul Nr. 3, prin PNRR se referă la Creșterea eficienței energetice la Liceul Sever Bocu din Lipova, iar valoarea contractului este de 9. 670.876,51 lei. Proiectul Nr 4 se referă la Lucrări de reabilitare în vederea creșterii a eficieni energetice – Liceul Atanasie Marienescu din Lipova, iar valoarea contractului este de 11.427.752,69 lei. Contractul nr. 5 se referă la lucrări de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice la Clădirea Administrativă de la Stadion str. Lt Vasile Bugariu din Lipova, iar valoarea contractului este de 613.451 lei. Al VI–lea contract finanțat prin PNRR se referă la lucrări de reabilitare, în vederea ceșterii eficienței energetice la Spitalul Orășenesc din Lipova, secția Pneumologie, str. Detașamentul Păuliș din Lipova. Valoarea contractului este de 1.933.595 lei asa cum am spus finanțarea fiind aprobată. Proiectul numărul 7 prin PNRR se referă la lucrări de reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice al clădirii administrative (Primăria) oraș Lipova, valoarea contractului fiind de 1.417.639 lei. Ultimul contract finanțat prin PNRR este pentru înființare centru de colectare selectivă a deșeurilor, cu aport voluntar în orașul Lipova, unde avem contractul de finanțare semnat, iar valoarea acestui proiect este de 4.507.429.82 lei. Iată că am reușit să facem un mare pas înainte cu aceste 12 proiecte aprobate și finanțate pentru orașul Lipova. Mai avem două proiecte depuse, care sunt în etapa de evaluare, proiecte pentru dotarea cu mobilier nou și tehnică pentru absolut toate școlile și grădinițele noastre, iar un alt proiect tot prin PNRR se referă la apă și canalizarea străzilor care au rămas deocamdată fără utilități însă prin acest proiect vom reuși să rezolvăm problema apei și a canalizării și acolo. În momentul de față se lucrează la un alt proiect, tot prin PNRR în vederea depunerii cererii de finanțare, pentru construirea unui parc fotovoltaic, care va asigura energia electrică destinată consumului intern, respectiv pentru toate instituțiile publice din UAT Lipova precum și iluminatul public. Tot acum lucrăm la documentație pentru reabilitarea și eficientizarea energetică la Biblioteca orășenească, Remiza de pompieri, Spitalul orășenesc (clădirea veche) și primăria orașului Lipova.

Referitor la Cetatea Șoimoș, vreau să precizez că este în continuare în proprietatea orașului Lipova, iar zvonurile că ar fi predată Societăți Ardealul sunt nefondate, neexistând nici un act juridic care să ateste înstrăinarea cetății intr-un fel sau altul. A existat o solicitare din partea Consiliului Județean de cedare a proprietății cetății spre CJ, însă ne bazăm pe fondurile alocate prin POR, fonduri pe care intenționăm să le accesăm cât mai curând pentru a putea pune în valoare și cetatea ȘoimoșAm demarat deja lucrările la parcarea cetății, sperând să o putem finaliza cât mai curând, apoi urmează să o punem în valoare. Din buget local avem aprobate credite bugetare pentru reparații capitale pentru trei kilometri de trotuare în orașul Lipova. De asemenea, tot din buget local avem de asfaltat două străzi, dintre care str. Zoltan Wass este deja finalizată. Sunt lucrări care pas cu pas vor pune LIPOVA în rândul orașelor moderne, însă este nevoie de timp și binențeles de multă muncă. Noi ca administrație facem tot ceea ce ne stă în putere să aducem Lipova acolo unde îi este locul ca oraș. Desigur că vor urma alte proiecte despre care vom vorbi cu altă ocazie, însă până atunci doresc să transmit tuturor locuitorilor orașului Lipova și localităților aparținătoare Radna și Șoimoș, multă sănătate și fericire iar sărbătorile care se apropie să ne aducă tuturor liniște în suflete și multe binecuvântări, iar în tot ceea ce facem să-l punem pe Dumnezeu în față și vom reuși! Sărbători fericite!”, a mai spus primarul.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro