Stire

La început de „Drum...” sau Anamaria Jitea și „jurnalul unui profesor de la țară”

08.06.2022 ⋅ 0 comentarii


Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită vineri, 10 iunie 2022, începând cu ora 18:00, în frumoasa Grădină de Lectură, la o nouă întâlnire cu literatura, prilejuită de lansarea unui prim volum semnat de profesor Anamaria Jitea, „Drum, jurnalul unui profesor de la țară”.

Anamaria Jitea s-a născut în 1 august 1972 la Câmpina, judeţul Prahova. A copilărit la Pecica, judeţul Arad. Cu studii de drept şi teologie intră în învăţământ în anul pandemiei, 2020, ca profesoară de religie în trei şcoli din judeţul Arad: Târnova, Conop şi Petriş. După cum declară autoarea, „îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc oamenii, florile, animalele şi pământul, îmi place apa şi şofatul, muzica, cerul şi liniştea, cuvintele şi cărţile”.

Volumul de debut – „Drum, jurnalul unui profesor de la țară” – include gândurile, sentimentele, întâmplările de zi cu zi, emoțiile elevilor și cadrelor didactice, imagini și oameni – într-o reunire de trăiri sufletești scrise în timpul pandemiei și la care cititorul devine părtaș. „Nu am început să scriu «Drum,...» ca pe o carte, ci ca o dorință de a împărtăși celorlalți din ceea ce eu descopeream zilnic în sufletele copiilor mei,bucuriile mele erau prea mari ca să le pot păstra doar pentru mine”.

Universul, trăirile și gândurile așternute în volumul semnat de profesor Anamaria Jitea vor fi prezentate publicului de prof. Veronica Sirca, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, evenimentul cultural fiind moderat de preot Gabriel Ioan Vladu.

Evenimentul cultural face parte din proiectul spiritual-cultural „Prietenii de Vocabular – Educație prin Relație”, derulat pe tot parcursul anului și inițiat de Parohia Ortodoxă Zimand Cuz, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Asociația „D.RE.P.T” – Dezvoltarea Resurselor pentru Toți.


 

fashiondays.ro