La Ghiba Birta se pune accent pe accelerarea lucrărilor (FOTO)
12.05.2022 ⋅ 0 comentarii
Mobilizarea constructorului pentru finalizarea renovării Colegiului Național Elena Ghiba Birta a fost tema centrală a conferinței de presă organizată pe șantier de deputatul Sergiu Bîlcea și viceprimarul Lazăr Faur.
Problemele legate în trecut de finanțarea prin PNDL și anumite decizii ale firmei care a câștigat licitația a dus la întârzieri mari, investiția de 14,9 milioane de lei trebuia finalizată în septembrie 2021 dar și acum suntem departe de acest obiectiv. Viceprimarul Lazăr Faur consideră inacceptabilă această situație și a fost constant pe șantier, pentru a accelera lucrările. În prezent finanțarea este asigurată, firma care a subcontractat investiția avansează în ritm bun. S-a evitat rezilierea contractului, pentru că aceasta ar fi condus la întârzieri și mai mari și chiar la pierderea finanțării, în schimb firma a plătit și continuă să plătească penalități.
„Este o investiție asumată de echipa noastră, un proiect început de administrația Falcă și ne dorim să fie finalizată. Pentru că vorbim despre o clădire reprezentativă, amintesc oportunitatea de a rezolva o parte din problemele legate de clădirile administrației locale prin fonduri europene, Valul Renovării. Este nevoie de depunerea proiectelor iar în zona privată trebuie să continuăm parteneriatul cu cetățenii pentru reabilitarea termică a imobilelor. Eu sunt subiectiv când vine vorba despre Elena Ghiba Birta, este liceul la care am absolvit, mă leagă amintiri de această clădire, aștept să o avem finalizată pentru alte generații de elevi și o altă clădire reprezentativă renovată”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.
„Suntem pe șantier, aici se desfășoară lucrări deosebit de complexe, la două clădiri vechi care au nevoie de consolidare și amenajări interioare. Am constatat că aici constructorul s-a mobilizat și lucrează în ritm susținut, pentru că avem o întârziere foarte mare. Am reușit la sfârșitul anului trecut să repornim lucrările, sub penalizări, am aplicat deja penalizări de 129 000 de lei și se vor mai plăti încă 540 000 de lei. Nu mai putem lăsa copiii, părinți și profesorii să aștepte la nesfârșit. Nu pot să dau un termen de finalizare decât pentru Corpul B, care este aproape gata și pe care vrem să îl predăm școlii până la începerea anului școlar. Dacă lucrurile vor merge corect, vom vedea în scurt timp lucrări și la exterior, la geamuri și fațade”, a spus viceprimarul Lazăr Faur.
Renovarea colegiului presupune și dotări complexe, internet de mare viteză, table inteligente, laboratoare și sisteme de protecție împotriva incendiilor moderne.