Sport Extern

Jucătoarea spaniolă de tenis Carla Suarez Navarro, diagnosticată cu cancer

02.09.2020 ⋅ 0 comentarii

Jucătoarea de tenis spaniolă Carla Suarez Navarro a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic, şi va fi supusă unui tratament de chimioterapie în următoarele şase luni.

După mai multe examene medicale efectuate în Barcelona, jucătoarea de tenis Carla Suarez Navarro, în vârstă de 31 de ani, a fost diagnosticată cu limfom Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic, şi va fi supusă unui tratament de chimioterapie în următoarele şase luni. Conform jucătoarei, cancerul a fost depistat în faza incipientă. 

”Rezultatele clinice au confirmat apariţia limfomului Hodgkin în corpul meu. Echipa medicală mi-a spus că a fost descoperit în fază incipientă, este vindecabil şi de dimensiuni reduse. Reacţia va fi imediată: vom continua un tratament de chimioterapie pentru următoarele şase luni," a spus Carla Suarez Navarro într-un comunicat oficial, preluat de marca.com.

Jucătoarea de tenis nu va mai concura în acest sezon, retrăgându-se de la Roma şi Roland Garros. ”Singurul obiectiv pe care îl am în acest moment este să urmez sfatul medicului zilnic, lăsând orice altă activitate pe planul doi,” a adăugat Carla.

piatraonline.ro