Iustin Cionca: „Din 17 firme interesate, niciuna nu a depus ofertă pentru Centura de Est a Aradului, din cauza prețului mic”
11.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Consilierii județeni au actualizat indicatorii tehnico-economici pentru centura de Est a municipiului Arad. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că documentația tehnico-economică a fost scoasă la licitație în luna decembrie, pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție. 17 ofertanți și-au manifestat interesul, dar din cauza prețului mic niciunul nu a depus o ofertă concretă.
Mesajul transmis de constructori a fost acela că prețul estimat la aproape 246 de milioane de lei este prea mic pentru lucrarea pe care Consiliul Județean Arad dorește să o realizeze. În aceste condiții, a fost solicitată firmei SC Search Corporation SRL actualizarea documentației economice.
„Am dorit să fim economi și să ne încadrăm în bani puțini, am lansat proiectul cu un preț mic, dar acest lucru a fost contrazis de cei care au venit la licitație. Poate trebuia de la bun început să prevedem un buget care să genereze interes din partea firmelor care vor veni la licitație. Nu înseamnă că această sumă, pe care am votat-o astăzi, va fi și cheltuită, pentru că valoarea lucrării o va da licitația”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Centura de Est va avea o lungime de aproximativ 11 km și va închide inelul rutier din jurul municipiului Arad.