Stire

Iustin Cionca: „Achiziționarea celui de-al doilea angiograf este una dintre cele mai importante realizări ale sistemului medical în ultima perioadă”

15.12.2021 ⋅ 0 comentarii

Este o zi cu adevărat importantă pentru sănătatea publică arădeană. Consiliul Județean a demonstrat că nu își concentrează efortul doar pe pandemia Covid-19, ci și pe celelalte afecțiuni ale pacienților arădeni.

Angiograful de artere periferice, cumpărat de Consiliul Județean Arad din fonduri europene nerambursabile, a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad! În aceste momente este descărcat, urmând a fi instalat într-un spațiu special amenajat tot din fondurile Consiliului Județean. 

„Consiliul Județean Arad are o strategie de dezvoltare și modernizare a secției de Cardiologie, iar cumpărarea acestui angiograf este parte a acestei strategii prin care ne dorim ca în viitor Aradul să devină singurul centru din țară care să ofere pacienților în același loc toate serviciile cardiologice.  Achiziționarea acestui angiograf este una dintre cele mai importante realizări ale sistemului medical în ultima perioadă, deoarece aparatul va contribui la prevenirea atacurilor cerebrale și a amputării membrelor cauzate de afecțiunile arteriale”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Angiograful, în valoare de 800.000 euro, va deservi Laboratorul de Cardiologie Intervențională, în regim ambulatoriu, și va fi al doilea angiograf existent la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

 

fashiondays.ro