Stire

Investiții majore demarate în comuna Târnova, cu sprijinul Consiliului Județean Arad

06.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Anul 2022 începe în forță, în comuna Târnova. Încă de anul trecut au fost demarate procedurile de modernizare a drumurilor județene Mocrea-Chier-Târnova și Mâsca-Măderat-Arăneag, dar și semnarea autorizației de construire pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele aparținătoare comunei.

„Sunt lucrări edilitare de maximă importanță nu doar pentru Târnova, ci și pentru întreaga zonă. Odată realizate căile de acces și alimentarea cu apă, crește posibilitatea atragerii de noi investitori, dar și punerea în valoare a potențialului turistic al zonei”, a afirmat Simona Stan, consilier județean PNL Arad
În luna octombrie a anului trecut a fost semnat certificatul de urbanism pentru drumul județean Mocrea-Chier-Târnova. Vorbim de un tronson de drum în lungime de aproximativ 12 km. Contractul pentru întocmirea D.A.L.I. (documentația de avizare a lucrărilor de intervenție) a fost semnat în luna august 2021. Celălalt drum, Mâsca-Măderat-Arăneag, de circa 11,5 km, are o valoare estimată de 28 de milioane (fără TVA), în prezent fiind finalizat Proiectul Tehnic, semnându-se și autorizația de construcție.

 „În calitate de consilier județean am susținut și susțin proiectul asumat de conducerea Consiliului Județean Arad de a moderniza minim 750 de kilometri de drumuri județene, până în anul 2024. Drumul județean Mocrea-Chier-Târnova este un drum important pentru locuitorii zonei Tauț-Târnova-Șilindia. Acesta pentru că asigură un trafic modern, facil și sigur pentru cetățenii zonei spre Ineu. Al doilea tronson asigură scurtarea traseului dinspre Arad spre Măderat, Arăneag și Căsoaia, punând în valoare potențialul turistic și cultural”, a declarat consilierul județean.
O altă veste bună pentru locuitorii comunei Târnova a fost semnarea autorizației de construire pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Agrișu Mare, Arăneag și Drauț. Rețeaua de apă va fi extinsă pe o lungime de 28 de kilometri. Peste 840 de gospodării se vor putea branșa la rețea. Valoarea proiectului este de 8,4 milioane lei, iar durata de execuție este de 30 de luni, de la data începerii efective a lucrărilor.


 

fashiondays.ro