Piesa lui Jez Buttersworth, în traducerea lui Bogdan Budeș, regizată de Horia Suru constituie recenta premieră a Teatrului arădean. Apreciem, dintru început, inițiativa de a se monta o premieră absolută, „The ferryman”, în traducere, barcagiu, cârmaci, luntraș, „operatorul unui feribot”, la câțiva ani după lansarea ei,  în aprilie 2017,  la Londra, pe scena Royal Court Teatre și mai apoi pe Broadway.

Cu toate că acțiunea se petrece „la țară”, în regiunea Armagh, în nordul Irlandei, la sfârșitul lui august 1981, fiind inspirată din viața partenerei autorului, piesa este mereu actuală, pretutindeni, deoarece are profunde semnificații. Chiar titlul piesei ne duce cu gândul la „luntrea lui Caron”, care la greci, lega „lumea vie de lumea morților”, ca posibilă tranziție între viață și moarte,  luntrea fiind  un mijloc în depășirea unor dificultăți, o „vamă materială și sufletească”, un posibil simbol al libertății, dincolo de moarte. Dar piesa în discuție nu face trimiteri la mitologia greacă, ci este menționat Vergiliu, cu celebra sa „Eneida”, luntrașul lui Bez Buttersworth netrecându-i pe mincinoși pe „țărmul celălalt”, ceea ce  înseamnă că reprezintă o posibilă INSTANȚĂ MORALĂ în „călătoria” omului între viață și moarte. O superbă idee, ce guvernează textul dens al dramaturgului britanic. Strânsul recoltei,  considerat „cel mai mișto moment din an”, cu toate că grâul, ovăzul și orzul nu este pentru consumul uman, ci pentru animale din Polonia, riscă să fie compromis prin descoperirea în mlaștină a cadavrului lui Iacob, membru IRA, dispărut în urmă cu un deceniu, când avea 20 de ani, fapt ce va coagula întreaga desfășurare a acțiunii piesei.                                               

Regizorul HORIA SURU, aflat la a doua colaborare cu Teatrul arădean, după „Don Juan se întoarcere de la război”, are meritul de a fi propus, pentru prima dată în România, acest text consistent, ce a devenit sub „bagheta” sa, un spectacol TEMEINIC, sprijinit de o DISTRIBUȚIE numeroasă (21 de personaje), în general, inspirat nominalizată, precum și de SCENOGRAFIA excelentă, semnată de BIANCA VEȘTEMAN și GRIGORE PUȘCARIU, dar și de LIGHTING DESIGNUL (ALEX DANCU și HORIA SURU) și, nu în ultimul rând, de VIDEO-DESIGNUL (LAURIAN POPA) și de MUZICA ORIGINALĂ (CEZAR ANTAL). Spectacolul, puțin prea lung (peste 3 ore) semnat de HORIA SURU poate fi considerat clasic, în accepțiunea dată de George Călinescu, „ca mod de a crea durabil și esențial”, un spectacol de atmosferă, dar și de riguroasă caligrafiere a unor destine individuale. HORIA SURU a lucrat spectacolul pe „felii”: viața la fermă din perspectiva unei familii numeroase, ferma  aparent tihnită, tulburată de evenimente neașteptate; recolta în sine, ca „suflet și viață și spirit, ca speranță”; dansul, ca „balamuc general”, adulterul știut, dar asumat cu dificultate, finalul neașteptat. Sunt scene tulburătoare, unele frenetice, prin ele însele, HORIA SURU elaborând momente admirabile, dar credem, fără a reuși să le unească convingător și coerent, printr-o viziune unificatoare. Spectacolul s-a constituit prin derularea unor secvențe cinematografice, care, dincolo de story, are înțelesuri adânci, constituind o meditație despre „prețul libertății, un preț greu de imaginat”, ce exclude minciuna și compromisul, precum și acceptarea crimei în numele unor idealuri înalte. Nu cunoaștem pricinile, care au determinat invitația adresată lui MIKLOS BACS de a interpreta un rol de anvergură în spectacolul arădean, dar o apreciem ca atare, prilejuind întâlnirea cu o personalitate de excepție a teatrului românesc, deopotrivă actor (Teatrul maghiar de stat din Cluj-Napoca), profesor universitar, conducător de doctorat (Facultatea de teatru și film, UBB, Cluj-Napoca),  laureat de două ori al UNITER,  pentru cel mai bun actor în rol secundar și pentru calitatea de mentor al tinerei generații. Chiar dacă MIKLOS BACS nu s-a auzit uneori,  din dorința, probabil, de a rosti confidențial și interiorizat,  apreciem elaborarea cu inteligență și rafinament  al unui rol dificil, Quinn Carney, fermier, fost membru al armatei republicane irlandeze, un familist în aparență, având 7 copii,  dar, în fond, duplicitar, cu adânci tare de moralitate. Consider neinspirată distribuirea actriței  ROXANA SABĂU în rolul Katiei, un rol complicat, pe care, cu toate strădaniile evidente, nu a reușit să-l întruchipeze, rămânând în zona efectuării unor treburi diurne în familie, nereușind să transmită complexitatea personajului. Sunt câteva roluri în spectacol, interpretate cu expresivitate și devoțiune: DORINA DARIE, excepțională, în rolul Mătușii Meghi Faraway, cu iubirea sa ipotetică pentru Francisc, un posibil alter ego al autorului; OVIDIU GHINIȚĂ memorabil în interpretarea în varii nuanțe și adânci înțelesuri a lui Patrik, unchiul lui Quinn, pentru care strânsul recoltei este sfânt, iar „adevărata recoltă este ceva intangibil și de necuprins”, având într-însa „colb de stele” și „o bucată de curcubeu”; ALEX POPA, pregnant în rolul lui Dani Cormoran, cu emoționante scene despre „foamea de dreptate”, rostită, ca laitmotiv și asumată ca acțiune și sacrificiu; CĂLIN STANCIU, cu o spontaneitate bine elaborată în rolul lui Father Horrigan; ȘTEFAN STATNIC, memorabil în rolul lui Maldun, șeful local al IRA, un rol construit cu subtilitate, cinic în esență, dar mereu preocupat de păstrarea aparenței de onorabilitate, de „a nu mai agita apele” în contextul în care moartea suspectă a lui Iacob, fratele lui Quinn, se petrece chiar în momentul morții greviștilor foamei; ADRIANA GHINIȚĂ, convingătoare și neartificială în rolul Patriciei, mătușa lui Quinn, care la Rebeliunea de Paști a preluat pistolul plin de sânge al lui Alexandru, ca  testament, în numele Frăției Republicane Irlandeze, la care ea însăși aderase; PETRE GHIMBĂȘAN, în rolul lui Tom englezu’, de fapt „un englez bun la toate”, precum precizează scriitorul, un personaj echivoc,  pasional în iubirea-i pentru Katia, dar care se va arăta a fi enigmatic și tenebros; CARMEN VLAGA, în rolul nu foarte generos, dar semnificativ, al Mariei, soția lui Quinn, ce acceptă cu sobrietate adulterul, dar, în final, „va lăsa totul în urmă”, alături de Quinn, salvându-și astfel familia. Și ceilalți actori: MEDEEA CHIRIAC  (nu am înțeles considerentele pentru care interpretează în travesti rolul lui Oscar, fiul Katiei), FLORIN COVALCIUC (Lars Malone), MARIAN PARFENIE (Stan Maggenis) în rolurile aghiotanților lui Maldun, BOGDAN NEICU (Dumi) și ALECSANDRU BOTEȘ (Dodo), frații Cormoran,  CALIȚA  NANTU (Nunu), ȘTEFAN DOGARU (Miki), TUDOR JULA (Lala), interpretând rolurile unor tineri adolescenți, precum și copiii THEODORA ȘUMĂNDAN, NINA VASILJEVIC, SOFIA MUNTEAN își aduc contribuția, în limitele partiturilor scenice, la realizarea unui SPECTACOL IMPORTANT al Teatrului arădean. Un spectacol, ce trebuie văzut mai mult decât spectacolele anunțate (22 septembrie, 20 octombrie, 28 noiembrie, 15 decembrie), deoarece va stârni, în mod sigur, interesul publicului arădean, fidel Thaliei, binecunoscuta muză și zeiță a teatrului de pretutindeni.

Lizica Mihuț

Sursa: ARQ