Incidente rutiere cauzate de consumul de alcool
15.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Beți criță în trafic, doi bărbați s-au ales cu amendă, respectiv dosar penal.
În dimineața zilei de 14 februarie 2022, polițiștii Biroului Rutier au depistat un arădean de 49 de ani, care conducea o bicicletă pe strada Condurașilor, din municipiul Arad, iar la un moment dat se dezechilibrează și cade pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a bicilistului.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1.22 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Biciclistul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 725 de lei, în baza OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Polițiștii Biroului Rutier cercetează un arădean de 64 de ani, care în ziua de 14 februarie 2022, a condus un autoturism pe strada Clujului intrând în coliziune cu alte două autoturime parcate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1.07 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.