ÎNCEPE: Rusia a atacat Ucraina, iar Belarusul s-a alăturat invaziei (VIDEO); preşedintele Iohannis condamnă agresiunea Federaţiei Ruse / UPDATE: Au fost activate punctele militare de comandă ale ARMATEI ROMÂNE
24.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters. Mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum și în estul țării. Operațiunea militară a Rusiei este una complexă, cu atacuri de artilerie, aeriene și de pe mare, scrie realitatea.net.
Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală, transmite Reuters, potrivit realitatea.net.
Intraţi AICI pentru detalii şi VIDEO.
„Astăzi, 24 februarie, la ora 5.00 Forțele Armate ale Federației Ruse au început bombardamentul intensiv al unităților noastre din est și au lansat și lovituri cu rachete-bombă pe aeroporturile din Borîspil, Ozerne, Kulbakino, Ciuhuiiv, Kramatorsk, Ciornobaiivka, și așa mai departe asupra unor obiective militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei.
Totodată, agresorul a lansat bombardamente de artilerie ale teritoriului și așezărilor Ucrainei de-a lungul frontierei de stat.
Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei luptă împotriva atacului aerian. Forțele de apărare ale statului sunt pregătite de luptă, ocupate și mențin poziții defensive. Situația este sub control”, transmite Statul Major al Armatei Ucrainene, conform digi24.net.
Serviciul de Frontiera din Ucraina spune că Belarusul atacă, altături de Rusia, Ucraina. Sunt folosite artilerie, echipamente grele și arme de foc. Atacurile de la frontieră au loc dinspre nord, est și sud, dinspre Rusia, Belarus și Crimeea.
În imaginile care apar pe rețelele sociale, pot fi observate trupe de densat rusești parașutate în orașul ucrainean Harkov, iar în Kiev a fost dată alarma.
Intraţi AICI pentru detalii şi VIDEO.
Potrivit unor surse, Armata Ucraineană ar fi primit ordin să nu tragă, pentru... a nu-i provoca pe ruşi.
Ce mesaj transmite preşedintele Iohannis
Potrivit presidency.ro, site-ul Administraţiei Prezidenţiale, președintele Klaus Iohannis, condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federației Ruse împotriva Ucrainei.
„Această conduită, care urmează recunoașterii ilegale de către Federația Rusă a «independenței» autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilității frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale.
România, alături de întreaga comunitate internațională democratică, respinge hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relațiilor internaționale și însăși ordinea actuală de drept internațional.
În mod regretabil, în ciuda eforturilor intense la nivel european și euroatlantic de dezescaladare a situației, Federația Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, forul-garant al păcii și securității mondiale, a ales calea folosirii forței armate, în contradicție manifestă cu dispozițiile Cartei ONU.
Federația Rusă a dovedit încă o dată că nu este interesată de oferta de dialog constructiv și responsabil avansată de comunitatea europeană și euroatlantică, ci a urmărit constant și intenționat confruntarea și impunerea prin forță a pretențiilor sale, subsumate logicii desuete a așa-ziselor sfere de influență.
România atrage atenția că Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act profund ilegal. În coordonare deplină cu aliații și partenerii săi din cadrul NATO și UE, România va impune măsuri ferme și substanțiale de răspuns.
Președintele Klaus Iohannis exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federației Ruse și reafirmă sprijinul deplin al României pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.
Președintele României solicită oprirea imediată, integrală și necondiționată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forțelor ruse din Ucraina și încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei. Pe aceste baze, șeful statului român face un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieți omenești și afectarea în orice fel a siguranței civililor. România este gata să ofere asistență umanitară Ucrainei. În același timp, România avertizează împotriva oricărei acțiuni ostile la adresa membrilor comunității române din Ucraina și este gata să acorde sprijinul necesar.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis asigură toți cetățenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice și consulare, este pregătită să ofere asistența consulară necesară.
Niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă. Președintele Klaus Iohannis subliniază că cetățenii României, ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanții de securitate din istoria sa”, transmite Administraţia Prezidenţială.
Sursa foto: stirileprotv.ro
,