Încă 30 de zile de arest pentru polițistul local Florin Liber
31.10.2023 ⋅ 0 comentarii
Deși apărătorii au cerut arest la domiciliu pentru polițistul local Florin Liber, magistrații Tribunalului Arad i-au preungit arestul preventiv cu încă o lună de zile.
Așadar, instanța din Arad „admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Liber Florin Nicolae, deţinut în Arestul IPJ Caraş-Severin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.11.2023 şi până la 03.12.2023, inclusiv”.
Amintim că Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a dispus miercuri, 4 octombrie 2023, reținerea pentru 24 de ore a agentului Florin Nicolae Liber de la Poliția Locală Arad, pentru tortură cu moartea victimei.
În ziua de 14 iulie 2023, Poliția Locală a fost sesizată în legătură cu comportamentul agresiv al unui tânăr (pe numele sau Mircea-Vișan Muzsunye, zis Vișinel, de 32 de ani), care consuma substanțe halucinogene dintr-o pungă („aurolac”, așa cum sunt denumiți aceștia în termeni populari). A ajuns un echipaj format din polițistul local Florin Nicolae Liber, și alți doi doi colegi de-ai săi, care l-au imobilizat pe tânăr și l-au dus la sediul Poliției Locale Arad. De aici au început agresiunile la care a fost supusă victima, și care în final au dus la decesul acesteia.
Astfel, ajunși la sediul Poliției Locale, agentul Florin Nicolae Liber l-a lovit pe tânărul de 32 de ani cu piciorul în zona capului de mai multe ori, iar unul dintre colegii săi i-a aplicat o lovitură cu piciorul în partea posterioară. Victima, în continuare fiind încătușată, a fost băgată apoi în sediu, unde același polițist Florin Nicolae Liber a continuat să o lovească, în timp ce ținea în mâna o tonfa, totul fiind surprins de camerele de supraveghere. Ulterior, tânărul reținut a fost băgat într-un birou unde nu există camere video.
Câteva minute mai târziu, chiar polițistul Florin Nicolae Liber a chemat o ambulanță, această sosind la orele 20.55, iar după 20 de minute, la 21.12, tânărul de 32 de ani a fost scos pe targă și transportat la Spitalul Județean Arad. A mai trăit câteva ore, decesul fiind declarat în 15 iulie 2023.