În stare de ebrietate, a furat din mall și l-a luat la pumni pe angajatul magazinului
04.04.2022 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un bărbat de 50 de ani, din județul Iași, care, în ziua de vineri, 1 aprilie 2022, a fost depistat în flagrant, în timp ce sustrăgea haine sport dintr-un magazin al unui complex comercial de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu.
Totodată, acesta ar fi lovit cu pumnul un angajat al complexului comercial, fiind în stare de ebrietate.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 700 de lei, a fost recuperat și returnat societății comerciale, bărbatul în cauză fiind cercetat penal pentru furt și lovirea sau alte violențe.