În Parohia Mănăştur a fost sărbătoarea secerişului
18.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Duminică, 17 iulie 2022, în satul Mănăștur, Comuna Vinga, Protopopiatul Arad, a avut loc Sărbătoarea Secerișului. Acest eveniment a fost organizat de către Primăria Vinga, prin primarul Ioan-Sorin Negrei, fiu al satului, în colaborare cu părintele Valentin Strâmbei și credincioșii parohiei, scrie arhiepiscopiaaradului.ro.
Sărbătoarea a debutat la ora 17:00, în biserica parohială cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, săvârșindu-se slujba Vecerniei de către un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe Preacuviosul Părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, după care s-au citit și rugăciunile de binecuvântarea a roadelor celor noi.
La sfârşitul slujbei, Părintele Iustin Popovici a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat importanța unei astfel de sărbători într-o comunitate a cărei locuitori au ca ocupație principală agricultura. De asemenea, părintele a vorbit despre importanța pâinii (prescurilor) în viața liturgică a Bisericii, dar și în cea a credinciosului. Mântuitorul Iisus Hristos aseamănă moartea și învierea trupurilor cu putrezirea și încolțirea semințelor de grâu: ,,Amin, amin grăiesc vouă: dacă grăuntele de grâu care a căzut în pământ nu va muri, va rămâne singur, iar dacă va muri va aduce roadă multă” (cf. Ioan 12, 24). Bobul de grâu este simbolul, semnul, preînchipuirea nemuririi. Fiecare bob de grâu își are trupul său (devenind spic), care moare și încolțește la o nouă viață; fiecare om își are trupul care putrezește și în ziua cea de apoi înviază.
Biserica parohială fiind în plin șantier de renovare a picturii, părintele Iustin i-a îndemnat pe credincioșii parohiei să valorifice recolta de grâu și să ajute fiecare cu câteva ,,boabe de grâu” pentru pictura interioară a bisericii.
La final, părintele a transmis cuvântul de binecuvântare din partea ÎPS Părinte Timotei, mulțumind organizatorilor pentru invitație, felicitându-i totodată pentru inițiativa organizării unui astfel de eveniment și încurajându-i spre a forma o tradiție în acest sens care să dăinuie peste ani. Această sărbătoare a început în anul 2018.
Intraţi AICI pentru detalii.