Stire

Halloween Party la Colegiul Național „Moise Nicoară”

16.11.2023 ⋅ 0 comentarii


Vineri, Colegiul Național "Moise Nicoară" a fost gazda anualei serbări de Halloween, care a devenit deja o tradiție îndrăgită de elevii școlii. Ca în fiecare an, d-na prof. Simona Krämer a coordonat evenimentul, cu ajutorul catedrei de limba engleză și al elevilor de liceu, oferindu-le tinerilor oportunitatea de a socializa și de a își expune talentele în materie de costume si dovleci sculptați.


Nelipsite au fost , de asemenea și probele concursului de Halloween, evenimentul central. Prima probă a constat într-o paradă a dovlecilor, tinerii aducându-și creațiile și expunându-le pe scena sălii festive a colegiului. Următoarea probă a fost reprezentată de o paradă a costumelor, în care participanții au prezentat personajele alese, motivându-și alegerea. Costumațiile au fost foarte diverse, de la personaje din jocuri video precum "Call of Duty" până la cele din filme, cum ar fi "Coraline".

Concursul s-a încheiat cu probele pe perechi, elevii fiind nerăbdători să își spună povestea în fața prietenilor și familiei.



În timp ce juriul format din doamnele profesoare Pîrv Lavinia și Motorca Mihaela, alături de invitatul special al serii, doamna profesor Diaconescu Marilena, inspector școlar pentru limbi moderne, a deliberat, publicul a asistat la mai multe momente artistice, performate de : Antonia Lemeni (6A), Dincă Vlad (11 D) , Pop Ivona (8A), Săvan Luca (11 E), Zaincofschi Natalis (10 C), Iulia Timișan (11E), Maya Axente (10A) și Raul Nica (10F).


Premierea participanților a avut loc în încheierea serii, iar cei care s-au remarcat au fost:


PARADA DOVLECILOR

Premiul I: Gana Elena (5B);

Premiul II:Chereș Carina (5B);

Premiul III: Farago Fabiana (6B).


PARADA COSTUMELOR

Premiul I: Achim Sophia (5B),Robert Matuș (5C);

Premiul II: Lemeni Antonia (6A) , Ariana Bulzan (6B);

Premiul III: Alexandru Barna (6A),Carla Roțiu (6A).


PROBA PE PERECHI

Premiul I: Daria Isac & Bianca Birău (6B);

Premiul II: Teodora Popescu & Teodora Croitoru (6A);

Premiul III: Sara Oancea & Carina Chereș (5B).


Evenimentul a fost prezentat de elevii: Anisia Chirteș (12D) și Adelina Mladin (12D), iar pozele au fost făcute de Aura Cotoraci (10F).


Felicitări tuturor participanților și organizatorilor!    

Articol realizat de Radu Iurea(12D) si Emma Nicolescu(9A)


 





Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro