Stire

Grenadă găsită de trecători pe strada Abrud

28.06.2024 ⋅ 0 comentarii


A fost agitație mare ieri pe strada Abrud din Micălaca. Asta, în condițiile în care trecătorii au descoperit pe un teren viran o grenadă și au sunat Poliția Locală.

„În data de 27.06.2024, polițiștii locali cu atribuții de menținere a ordinii publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, au identificat prezența unei grenade în cartierul Micălaca, pe strada Abrud, care a fost ulterior preluată de pe domeniul public, cu sprijinul ISU Arad, în condiții de siguranță.

Echipajul din teren s-a deplasat în jurul orei 12:00, pe terenul viran alăturat drumului public, ce duce spre liniile de tren, la solicitarea Dispeceratului Poliției Locale, semnalat de cetățeni, referitor la găsirea obiectului de muniție.

A fost solicitat prin Serviciul 112 sprijinul ISU și al Poliției Municipiului Arad, agenții de poliție locală securizând zona respectivă, restricționând traficul până la sosirea  acestora la fața locului.

DGPL Arad recomandă persoanelor care se vor afla într-o situație similară să înștiințeze de îndată organele de poliție, autoritățile administrației publice locale ori Inspectoratul pentru Situații de Urgență, fără să atingă obiectul găsit, deoarece nu se poate cunoaște stadiul în care se află elementul descoperit”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro