Stire

Glad Varga: „Un număr cât mai mare de cadre didactice trebuie să beneficieze de programele pentru Educaţie din cadrul PNRR”

05.10.2022 ⋅ 0 comentarii


Deputatul liberal arădean Glad Varga susţine, cu prilejul Zilei Internaţionale a Educaţiei, că un număr cât mai mare de cadre didactice trebuie să beneficieze de programele pentru Educaţie din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, drept pentru care trebuie promovată şi urmărită lansarea apelurilor pentru obţinerea finanţărilor.

„«Transformarea educaţiei începe cu profesorii» este tema asupra căreia se îndreaptă evenimentele organizate anul acesta la nivel mondial de Ziua Internaţională a Educaţiei, celebrată la 5 octombrie. Recunoaşterea rolului cadrelor didactice şi al importanţei perfecţionării lor continue se regăseşte şi în măsurile Componentei 15 – Educaţie din cadrul PNRR. Consider că lansarea apelurilor pentru obţinerea finanţărilor prin această componentă PNRR trebuie promovată şi urmărită, astfel încât un număr cât mai mare de cadre didactice să beneficieze de aceste programe”, susţine Glad Varga.

În ceea ce priveşte programele Componentei 15 – Educaţie din cadrul PNRR, acestea sunt:

  • Dezvoltarea programului-cadru pentru formarea continuă a profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurie, Ministerul Educaţiei, buget total - 14,332 milioane Euro;
  • Cursuri de formare a utilizatorilor Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) și ai instrumentului informatic al mecanismului de avertizare timpurie (MATE) și intervenții sistemice pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii, Ministerul Educaţiei, buget total – 43 milioane euro;
  • Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare, Ministerul Educaţiei, buget total – 43,60 milioane euro;
  • Program de formare la locul de muncă pentru personalul didactic, Ministerul Educaţiei, buget total – 80 milioane euro;
  • Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului, Ministerul Educaţiei, buget total – 244 milioane euro.

În încheiere mai trebuie spus că informaţii privind lansarea apelurilor pentru măsurile din PNRR care includ şi instruirea şi perfecţionarea cadrelor didactice sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Educaţiei https://www.edu.ro/.


 

fashiondays.ro