Furt de 45.000 de lei dintr-un autoturism parcat pe Praporgescu
05.05.2022 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii caută o persoană care a spart un autoturism, furând bani și bunuri de 45.000 de lei.
În ziua de 22 Aprilie 2022, polițiștii municipiului au fost sesizați de un bărbat de 37 de ani, din București, despre faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18,00, prin spargerea unui geam, i-ar fi fost sustrase, din autoturismul parcat pe strada Praporgescu, o geantă cu aproximativ 40.000 de lei, un laptop și un telefon mobil.
În cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal, și se continuă cercetările pentru identificarea persoanei responsabile, luarea măsurilor legale și recuperarea prejudiciului total, de aproximativ 45.000 RON.