Local Stire

Francofonia, sărbătorită la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

24.02.2021 ⋅ 0 comentarii

Dacă e luna martie, e francofonie! Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, ca în fiecare an, sărbătorește în luna martie zilele internaționale ale francofoniei. Și cea mai bună modalitate de promovare este aceea de a prezenta produsele culturale și științifice pe care francofonia le-a oferit lumii întregi. Vor avea loc o serie de acțiuni dedicate culturii, limbii și civilizației franceze care se vor derula pe parcursul întregii luni pentru a celebra spiritul francofon. Dezbateri cu tematică științifică, literatură și poezie, filosofie, creionarea unor portrete de femei celebre în spațiul francofon, toate acestea vor avea loc în cadrul facultăților UAV, al institutelor de cercetare, în sistem online sau cu participarea fizică a  studenților și a cadrelor didactice. „Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a aderat în 2017 la Agenția Universităților Francofone, AUF, o afiliere care ne onorează și ne determină să  susținem cultura, limba și civilizația franceză. Luna martie, va fi luna în care spiritul francez va inspira comunitatea academică a UAV” a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.


 

fashiondays.ro