Stire

Festivalul Vânătorilor se organizează în acest an la Expo Arad

14.09.2022 ⋅ 0 comentarii


Festivalul Vânătorilor va fi organizat pentru prima dată în municipiu, la Expo Arad, după ce primele 12 ediții s-au desfășurat la Bata. Mutarea locației a fost dorită de asociația vânătorilor și argumentată de dorința de a crește numărul de participanți, dar și de condițiile superioare pe care le poate oferi Expo Arad: acces mai mare la energia electrică și la apa curentă, dar și numărul de locuri de parcare.

Organizatorii celei de-a XIII-a ediții sunt Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean, și Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.

Acest festival propune o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor legate de vânătoare. Oaspeţii evenimentului vor avea surpriza să descopere că vânătoarea nu înseamnă numai uciderea animalelor sălbatice ci şi o adevărată cultură, cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor. În cadrul evenimentului se vor organiza demonstrații vânătorești precum dresura de câini și de șoimi, tras cu arcul, dar și un concursa gastronomic, preponderent cu rețete din vânat.  

„Vânătoarea este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omenirii. Într-o vreme a fost chiar sinonimă cu existenţa, principala sursă de hrană. Acum, în epoca modernă, a devenit mai mult o pasiune, dar o pasiune care şi-a păstrat frumuseţea tradiţională. Vânătorii sunt, prin excelenţă, oameni drepţi, corecţi, care-şi respectă pasiunea şi, în aceeaşi măsură, respectă şi vânatul. Primele 12 ediții le-am organizat la Bata, dar acum am decis să oferim un cadru mai larg de desfășurare și accesul cât mai multor vizitatori, pasionații de vânătoare, dar și cei care sunt doritori să cunoască bucătăria și obiceiurile vânătorești”, a afirmat Ion Micurescu, vicepreședinte al AJVPS Arad, primar al comunei Bata, dar și organizator tradițional al Festivalului Vânătorilor.

Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, consideră oportună această colaborare, prin care se dorește promovarea tradițiilor și produselor arădene. „Apreciez sprijinul pe care îl oferă Consiliul Județean, prin președintele Iustin Cionca, pentru parteneriatul cu Camera de Comerț Industrie și Agricultura Arad, pentru că a înțeles importanța colaborării administrației județene cu Camera, reprezentantul mediului de afaceri arădean.

De asemenea, mă bucură colaborarea cu domnul Micurescu, un excelent partener al acestui eveniment, Festivalul Vânătorilor, căruia dorim să-I conferim o amploare mai mare, o deschidere nu doar spre specialiștii și amatorii vânătorii și produselor din vânat, ci tuturor arădenilor”, a afirma arh Gheorghe Seculici.

Iustin Cionca subliniază că instituția Consiliului Județean este un partener strategic al tuturor celor care promovează Aradul și produsele Aradului, susțin economia și viața culturală, sportivă și turismul. „Consiliul Județean Arad este partenerul strategic al Camerei de Comerț, în organizarea unor târguri emblematice pentru județul Arad. Susținem în primul rând târgurile care pun în valoare produsele locale și producătorii locali. Vă dau un exemplu, Agromalim: Consiliul Județean a asigurat un vad de 17.000 de potențiali clienți pentru un număr de 50 de mici producători din județ. De această dată, suntem alături de Camera de Comerț și de comunitatea largă a vânătorilor din județul Arad (avem cel puțin 1000 de vânători cu acte în regulă, dar probabil că despre asta vă va vorbi dl. primar Ion Micurescu). Mizăm pe o participare de aprox. 5000 de persoane la Festivalul Vânătorilor, eveniment care anul acesta se mută la Arad, la Expo. Profit de ocazia să îi mulțumesc public domnului primar Ion Micurescu pentru cele 12 ediții ale acestui festival, organizate exemplar la Bata, și pentru sprijinul pe care l-a acordat organizatorilor acestei ediții. Și îi mulțumesc și președintelui Camerei, dl. Gheorghe Seculici, pentru mobilizare și pentru că a preluat ștafeta, că ducem mai departe tradiția acestui festival important și relevant nu doar în județul Arad, ci la nivel regional. Mesajul pe care vreau eu să îl transmit acum este, dincolo de un îndemn de participare la târg, că energiile bune ale Aradului trebuie să se grupeze și să lucreze împreună pentru Arad, pentru arădeni, și rezultatele nu vor întârzia să apară. Agromalim, un brand național pornit de la Arad, este cel mai bun exemplu în acest sens” a completat Iustin Cionca.

Biroul de presă

14.09.2022

 

 

 


 

fashiondays.ro