Stire

”Feedback SMS” pentru pacienții Spitalului Județean Arad

13.02.2023 ⋅ 0 comentarii


De astăzi, 13 februarie, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pune la dispoziția pacienților, care își efectuează investigații medicale în regim de urgență sau de ambulatoriu, o nouă metodă – simplă - de exprimare a mulțumirii sau nemulțumirii referitoare la serviciile medicale și la condițiile de desfășurare a acestora. Pacienții vor primi un sms pe telefon, cu un link către un chestionar conținând întrebări despre experiența pe care au avut-o în spital. Este vorba despre aplicația ”Feedback SMS” care, practic, vine în completarea primului modul pus în aplicare în luna august a anului 2022 și destinat pacienților internați în regim de spitalizare continuă.

„În vara anului trecut am oferit pacienților posibilitatea de a-și exprima, după externare, mulțumirea sau nemulțumirea referitoare la condițiile de spitalizare și la serviciile medicale oferite, printr-o metodă simplă, prin intermediul unui mesaj text, pe telefon. De la sfârșitul lunii august și până pe 31 ianuarie, au fost trimise, către pacienți, 12.023 de chestionare, iar 1.934 de pacienți le-au și completat. Marea majoritate a răspunsurilor au evidențiat că pacienții sunt mulțumiți (51,22%) și foarte mulțumiți (31.20%) de serviciile medicale, iar printre nemulțumiri se numără, în special, condițiile de spitalizare din secțiile care își desfășoară activitatea în clădiri vechi precum cele din incinta fostului Spital Municipal sau fostului Spital Matern. Vrem să aflăm și experiențele pacienților care beneficiază de servicii medicale în regim de urgență sau în cabinetele din ambulatoriu. Cu ajutorul răspunsurilor primite considerăm că vom putea îmbunătăți activitatea fiecăruia dintre noi, pentru a acorda servicii medicale eficiente”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.  

Astfel, prin intermediul aplicației „SMS Feedback”, într-un interval de două săptămâni de la prezentarea la spital, pacientul va primi un mesaj cu un link de acces către chestionarul de satisfacție. Destinatarul va primi un mesaj de la INFO SPITAL cu următorul text: „Vă rugăm să răspundeți întrebărilor din chestionarul următor. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad” urmat de un link.

După accesarea acestui link pacientul va trebui să răspundă la un set de întrebări referitoare la activitatea și implicarea medicului, asistenților medicali respectiv infirmierilor, despre comunicarea acestora atât cu pacienții, cât și cu aparținătorii dar și despre curățenie sau în cazul UPU, despre timpii de așteptare, efectuarea triajului... La finalul chestionarului pacienții au posibilitatea să scrie observații referitoare la aspectele pozitive sau negative constatate pe perioada derulării investigațiilor medicale în cabinetele din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad ori în Unitatea Primire Urgențe Arad. Numerele de telefon folosite pentru trimiterea mesajului vor fi preluate din fișa medicală a pacientului.

Răspunsurile pacienților vor fi centralizate, pe fiecare cabinet medical în parte/UPU respectiv pe medic, iar mai apoi vor fi analizate și dezbătute în Consiliul Medical și în Comitetul Director pentru a putea îmbunătăți activitatea medicală și serviciile oferite.

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro