Sport

FC Voluntari – UTA Arad 1-0, arădenii prima înfrângere din noul campionat

02.08.2026 ⋅ 0 comentarii

UTA a fost învinsă pe terenul promovatei FC Voluntari în etapa a trei din actualul

sezon de Superliga. Echipa antrenată de Adrian Mihalcea a cedat cu 1-0 un joc

plin de greșeli individuale și lipsă de idei, cea mai gravă gafă fiind la golul echipei

ilfovene.

Prima repriză a fost anostă, cu o dominare sterilă din partea arădenilor, mingile

ocolind careul celor două combatante.

Imediat după pauză, în minutul 47, gazdele au stabilit rezultatul partidei când Merloi

i-a dat o pasă excelentă lui Marvin Schieb, acesta a pătruns pe lângă Padula şi a

înscris cu un şut printre picioarele lui Gorcea.

Arădenii au fost aproape de egalare în minutul 66, când Crişan a respins de pe

linia porţii şutul lui Hakim Abadllah. Ilfovenii au ratat prin Ion Gheorghe, şutul

acestuia fiind reţinut de Gorcea, în minutul 71, iar Abdallah a trimis puţin pe lângă

bară şapte minute mai târziu, la assistul lui Sinani.

”Am făcut un joc modest, n-am avut nici ritm, n-am reuşit să le punem mari

probleme. E o înfrângere care e surprinzătoare, dar îmi asum eu tot. Nu o spun

să-i acopăr pe jucători, dacă toţi joacă modest, de la portar până la ultimul intrat e

clar că e o problemă de management, e o problemă de alegerea soluţiilor şi

trebuie să analizăm foarte bine. Vorbim de început de campionat, dar nu e un

început deloc promiţător. Per total ca joc, exprimare nu a fost deloc bine!

Azi n-am avut deloc ritm, n-am fost lucizi. Conducerea ştie ce jucători mai trebuie

să mai aducem, nu suntem foarte mulţi, dar nu asta a fost problema, până la

urmă, de pe bancă au intrat jucători cu experienţă... Trebuie să ne pregătim în

continuare, să trecem peste această perioadă proastă”, a declarat Mihalcea.

Cu un punct în clasament,... vezi mai mult

Sursa: HotarNews

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați HotarNews
piatraonline.ro