Stire

Expoziția Mari fotografi din Transilvania. Secolele XIX- XX.

11.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Complexul Muzeal Arad deschide seria expozițiilor din acest an de la Sala ”Clio” și sărbătorește, alături de Foto Club Pro Arad, ZIUA ARTEI FOTOGRAFICE cu vernisajul expoziției „Mari fotografi din Transilvania. Secolele XIX-XX” (ediția a II-a), marți, 11 ianuarie, ora 14.00.

Evenimentul vine ca o continuarea a expoziției desfășurate în 2019 și care s-a dovedit a fi un succes în muzeele din Transilvania. Fotografiile-document digitalizate și expuse la acestă ediție, pot fi admirate de public în spațiul expozițional de la Sala ”Clio” (str. Horia 10), în perioada 11 ianuarie – 6 februarie 2022.

Expoziția „Mari fotografi din Transilvania” aduce în atenția publicului mai mulți reprezentanți ai domeniului fotografiei ce și-au desfășurat activitatea la sfârșitul secolului XIX și în secolul XX în Transilvania. În posterele expoziției apar artiștii-fotografi - Lajos Mezey (1820-1880), din Oradea, Theodor Glatz (1818-1871), Kamilla Asbóth (1838-1908) și Emil Fischer (1873-1965), din Sibiu, Ludwig Friedrich Schuller (1826-1906), din Sighișoara, dr. Adalbert Cserni (1842-1916), din Alba Iulia, Leopold Adler (1848-1924) din Brașov, Mátyás Huszthy (1876-1955), din Baia Mare, Iuliu Pop (1915-1996) și Ioniță G. Andron (1917-1989), din Satu Mare.

În expoziția de la Arad va fi prezentă o parte din impresionanta colecție de aparate fotografice a artistului Nelu Scripciuc, aparate utilizate fie în studiorile fotografice arădene de la începutul secolului XX, fie de artiștii fotografi arădeni consacrați. Piesa de rezistență a colecției o reprezintă aparatul de fotografiat al regretatului artist fotograf arădean Francisc Kelen.
De altfel, un segment al expoziției este dedicat artistului fotograf născut la Arad în anul 1924, fondatorul Foto Club Arad în anul 1968, al cărui președinte a fost până în anul 1976.

 

Eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad şi Nelu Scripciuc

 


 

fashiondays.ro