Exerciții la granița Ucrainei. Forțe militare ruse au început să se retragă. Ce anunță Ministerul rus al Apărării
15.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Unele trupe rusești desfășurate de-a lungul graniței cu Ucraina se întorc la bază după finalizarea exercițiilor militare, a declarat, marți, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters, care citează Interfax.
Generalul-maior Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, a declarat marți dimineață că „pe măsură ce activitățile militare de pregătire militară s-au încheiat, ca întotdeauna, marșurile vor fi desfășurate într-un mod combinat către punctele de dislocare permanentă”, scrie Euronews.
Un comunicat al ministerului anunţă că în întreaga ţară au loc în continuare exerciţii militare la scară mare, dar mai multe unităţi din districtele militare de sud şi de vest au încheiat aceste misiuni şi au început să se retragă la baze. Unităţile respective "au început deja încărcarea în mijloace de transport feroviare şi rutiere şi vor începe astăzi să revină în garnizoane", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konacenkov.
Reuters apreciază că această evoluţie poate contribui la detensionarea relaţiilor Rusiei cu Occidentul.
Rusia a concentrat circa 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, ceea ce a produs îngrijorare cu privire la posibilitatea unei invazii. Având în vedere şi exerciţiile comune ruso-belaruse care se desfăşoară în Belarus în perioada 10-20 februarie, Ucraina este aproape încercuită de forţele armate ruse.
Sursa: realitatea.net