Stire

„ERASMUS+ International Staff Week 2022”

27.05.2022 ⋅ 0 comentarii


Un proiect „marca UVVG”, cu accent pe internaţionalizarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

A avea propria agendă de internaționalizare a devenit un imperativ pentru majoritatea universităților globale. Dar, în vremuri nesigure, crize politice care se profilează, schimbări climatice, pandemii și politici în continuă schimbare, de bugete nesigure, cât de durabilă poate fi o strategie pe termen lung? În cadrul „ERASMUS+ International Staff Week 2022” au fost analizate strategiile de internaționalizare ale instituțiilor participante, impactul provocărilor din ultimii ani asupra activității academice, precum și asupra studenților și personalului angajat.

Accentul s-a pus pe crearea de rețele cu reprezentanți ai altor instituții, discutarea și schimbul de experiențe, bune practici și provocări pentru a dezvolta în continuare expertiza și a atrage noi motivații. Scopul principal al evenimentului privind internaționalizarea și multiculturalitatea universităților a fost acela de a oferi participanților know-how-ul necesar pentru a-și face universitatea să iasă în evidență în cadrul internațional.

Toate acestea au fost posibile, datorită unui proiect „marca UVVG”, finanţat de Centrul Municipal de Cultură Arad, un eveniment multicultural de promovare a programului ERASMUS +, cu invitaţi din Iordania, Kazahstan, Uzbekistan, Egipt, Slovacia şi Ungaria. Pe parcursul săptămânii au avut loc conferinţe, seminarii şi mese rotunde legate de tema internaţionalizării instituţiilor de învăţământ superior, a provocărilor cu care acestea se confruntă şi găsirea celor mai viabile soluţii de expunere.

„Considerăm că astfel de evenimente sunt benefice și pentru orașul nostru, cunoscut fiind faptul că Aradul este un oraș multietnic și multicultural prin definiție, găzduind o multitudine de evenimente internaționale. Activitățile din cadrul „ERASMUS+ International Staff Week 2022”, proiect inclus în programul Zilelor Academice Arădene 2022, au constat in conferințe și seminarii pe teme legate de internaționalizarea învățământului superior, securitate cibernetica, provocările cu care universităţile s-au confruntat în ultimii doi ani, vizite culturale şi numeroase întâlniri şi teme de discuţie, al căror numitor comun a fost internaţionalizarea procesului academic” - spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş din Arad.


 

fashiondays.ro