Stire

Elevii arădeni s-au familiarizat cu sistemul judiciar

30.10.2023 ⋅ 0 comentarii


Vineri, în data de 27 octombrie 2023, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad, în colaborare cu Baroul Arad, au organizat evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile.

Ziua Europeană a Justiţiei Civile este celebrată în întreaga Europă în fiecare an, la data de 25 octombrie, începând cu anul 2003, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, cu scopul de a aduce în atenţia publicului european a modului de funcţionare a organelor judiciare.

Cele două instituţii au primit peste 100 de persoane care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a sistemului judiciar.

Principalii vizitatori au fost elevi de la Liceul Naţional de Informatică Arad, aceştia fiind însoţiti de cadre didactice.

Vizitatorilor le-au fost oferite informaţii referitoare la organizarea sistemului judiciar din România, profesiile juridice, circuitul unui dosar şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

Această manifestare are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei  şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care  înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro