Stire

După zece meciuri fără victorie, UTA s-a despărţit astăzi de antrenorul Laszlo Balint

31.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Cele zece meciuri consecutive fără victorie nu au rămas fără consecinţe pentru antrenorul Laszlo Balint. Clubul UTA a anunţat astăzi încetarea raporturilor contractuale cu cel mai longeviv antrenor din Liga I. Pe lista posibililor înlocuitori se află, conform presei sportive, nume ca Leo Grozavu, Laurenţiu Roşu şi Ilie Poenaru.

„Clubul UTA anunță încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. Despărițirea s-a oficializat de comun acord și la solicitarea antrenorului.

Este un moment pe care nu ni-l doream să se întâmple acum și mai ales în acest mod. Țelul nostru comun ar fi trebuit să facă această călătorie împreună mult mai lungă. Din păcate fotbalul este un fenomen imprevizibil și de multe ori nedrept, aduncându-ne în situația ca uneori să alegem tratamente dureroase pentru a preîntâmpina o acutizare a bolii.

Pentru UTA, Laszlo Balint va rămâne antrenorul alături de care am reușit promovarea și apoi consolidarea în prima ligă. Nu vom uita niciodată faptul că la venirea sa la Arad, echipa nu avea nicio perspectivă de promovare iar atmosfera din jurul ei devenise una de resemnare și chiar dezinteres. Priceperea sa tactică, ambiția și mentalitatea sa de învingător ne-au transformat în doar câteva săptămâni într-o forță a campionatului, ne-au readus în prim planul fotbalului românesc dar mai ales a reaprins scânteia spiritului utist.

Despărțirea noastră este un sacrificiu făcut de ambele părți tocmai pentru a nu periclita rezultatul muncii sale. Însă continuăm să avem încredere în calitatea profesională și umană a lui Laszlo Balint așa cum nu ne îndoim că și UTA va rămâne un reper important în cariera sa de antrenor, inclusiv din punct de vedere sentimental.

Îi dorim mult succes pe mai departe și îi mulțumim pentru toată munca sa la UTA!”, anunţă conducătorii UTA-ei pe site-ul clubului, uta-arad.ro.

După destituirea lui Ilie Poenaru, care a ocupat timp de aproape patru ani banca tehnică a celor de la Academica Clinceni, Laszlo Balint, a rămas, în septembrie anul trecut, cel de longeviv antrenor din Liga I, urmat la mustaţă de Marius Croitoru, de la FC Botoşani. Numit la cârma UTA-ei în mai 2019, Balint a dus echipa în Liga I, iar sezonul trecut a terminat pe locul 8. În sezonul actual, echipa se află pe poziţia a zecea, în sezonul regulat, cu 28 de puncte acumulate, după o serie neagră de zece meciuri fără victorie.


 

fashiondays.ro