Doi hoți au fost fugăriți și prinși de jandarmi
12.07.2021 ⋅ 0 comentarii
Au furat haine dintr-un magazin, însă au fost prinși de jandarmi. Acum vor răspunde penal. Doi tineri cu vârste de 19, respectiv 23 de ani din Arad, au fost prinși de jandarmi imediat după ce au reușit să sustragă dintr-o societate comercială, obiecte de vestimentație în valoare de aproximativ 5000 de lei.
Cei doi au profitat de un moment de neatenție din partea angajaților, au luat hainele expuse de pe un raft întreg și au luat-o la fugă cu un agent de pază în urma lor.
Un echipaj de Jandarmerie se afla în apropierea societății comerciale, iar unul dintre tineri, în fuga lui a dat nas în nas cu jandarmii, fiind imediat imobilizat. Cel de-al doilea a reușit să fugă într-o direcție necunoscută, însă nu pentru mult timp.
În urma verificărilor efectuate cei doi tineri au fost identificați fiind intocmite pe numele lor actele necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, conform Codului Penal.
Prejudiciul a fost recuperat și predat părții vătămate, iar actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: arq.ro