Din toamnă, două specializări la Liceul Special „Sfânta Maria”
25.01.2022 ⋅ 0 comentarii
Consiliul Județean Arad a aprobat organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ special liceal şi special postliceal din judeţul Arad, pentru anul şcolar 2022-2023, la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad.
„Liceul Special «Sfânta Maria» este una dintre instituțiile educaționale cu nevoi speciale. În fiecare an încercăm să creăm, prin această rețea școlară, oportunități și specializări pentru cei care absolvă aceste instituții. Consultăm cererea pieței, dar și posibilitățile de integrare în societate a acestor elevi, astfel încât la finalizarea studiilor să aibă și o calificare profesională”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
În urma consultării cu instituțiile de învățământ special și pe baza avizului conform al Ministerului Educaţiei și Cercetării au fost aprobate:
- o clasă pentru anul I de studiu postliceal, cu un număr de 15 elevi: • Domeniul: Sănătate și asistență pedagogică; calificarea profesională: Asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare.
- pentru învățământul liceal special zi: • Clasa a IX-a – 1 clasă = 12 elevi Filiera: Teoretică, profil: Uman; Domeniul: Uman, Specializarea Filologie.