Stire

Din excedentul bugetar, CJA repartizează 2,4 milioane de lei pentru investiții; vezi unde merg banii

29.03.2022 ⋅ 0 comentarii


În ședința de astăzi a Consiliului Județean Arad, aleșii județeni au decis alocarea a circa 2,4 milioane de lei (2.401.000 lei) pentru proiecte aflate în derulare sau pentru demararea unor investiții, sumele provenind din excedentul bugetar al Consiliului Județean Arad.

„Folosim această resursă financiară a instituției, excedentul bugetar, pentru a finanța continuarea unor proiecte și pentru iniția proiecte noi, în domenii foarte importante pentru arădeni, cum ar fi Sănătatea sau drumurile județului. Suplimentăm bugetul unor investiții, pentru a contrabalansa creșterea costurilor, care sunt mult mai mari decât la momentul încheierii contractelor cu firmele câștigătoare ale licitațiilor. E firesc să alocăm sume suplimentare pentru că ne dorim în primul rând lucrări de calitate”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Astfel, devizul noului Spital de la Căpâlnaș a fost majorat cu 611.000 lei, iar pentru modernizarea drumurilor Arad-Șiria-Pâncota și Buteni-Pâncota s-au alocat 1.098.000 lei. Tot la capitolul „Drumuri” s-au mai alocat 10.000 de lei pentru proiectul „Conectarea comunităților la infrastructura TEN – T în zona de frontieră româno – maghiară”. Pentru proiectul „EU – BELONG: O abordare interculturală a integrării migranților în regiunile europene”, contribuția proprie a Consiliului Județean este de 19.000 de lei, iar pentru impulsionarea turismului județean, Consiliul Județean investește într-un Centru de Informare Turistică la Ghioroc, suma prevăzută fiind 561.000 lei. De asemenea, s-au alocat 102.000 lei pentru expertiză tehnică – evaluare calitativă a clădirii la acțiuni seismice, certificare energetică, audit energetic și fișă de analiză termică și energetică pentru imobilul din patrimoniul Județului Arad, aflate în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Corpurile C6 și C7, clădiri aparținând fostului Spital Municipal.

 


 

fashiondays.ro