Despre clădirea Teatrului Clasic și cum ia naștere un spectacol, cu actorul Bogdan Costea
26.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Duminică, 24 iulie, a avut loc al doilea „episod” al sezonului de anul acesta al programului „Turist la tine acasă”, organizat de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours. Timp de două ore, câteva zeci de persoane au aflat poveștile mai mult sau mai puțin știute ale clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Alături de Eugen Rogojan, ghid național de turism și co-fondator al proiectului Arad Free Tours, l-am avut drept „ghid pentru o zi” pe actorul Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. Alături de acesta, arădenii prezenți la turul de duminică au avut ocazia să vadă locuri pe care, în mod normal, nu ar putea să le vadă, cum ar fi loja de la etajul al treilea al Teatrului, sala de repetiții a actorilor, cabinele acestora, dar și să afle povești și informații știute doar de către cineva pentru care teatrul înseamnă, cu adevărat, „acasă”.
Fiu de actor, cu o copilărie petrecută în clădirea Teatrului, Bogdan Costea a ajuns să conducă instituția în care tatăl său a lucrat timp de 36 de ani și în care lucrează, la rândul său, de 31 de ani. „Un grup numeros de arădeni a ales să își petreacă aproape o oră și jumătate în clădirea Teatrului Clasic Ioan Slavici. Am prezentat istoria clădirii, a sălilor de spectacole, am descris fazele construcției spectacolului de teatru, capacitățile sceno-tehnice și unele secrete din spatele cortinei. Auditoriul a fost unul interesat și chiar avizat. Am petrecut împreună prezentând o istorie a unei clădiri, a unei meserii, a noastră”, a spus Bogdan Costea, la finalul turului. Managerul teatrului a primit din partea Asociației Turism Alternativ un tricou parte din „uniforma” ghizilor de turism ai Arad Free Tours, dar și o diplomă de „Ghid pentru o zi”.
Următorul tur pe care Asociația Turism Alternativ îl va organiza, în cadrul programului „Turist la tine acasă”, va fi pe 7 august și va avea ca obiectiv Arena Francisc Neuman.
Excursii de o zi
Pe lângă tururile de oraș, Asociația Turism Alternativ vine anul acesta și cu „escapade” pentru turiști: excursii de o zi în România, Serbia și Ungaria, respectiv o excursie de weekend în Bosnia și Herțegovina. Programul acestora este următorul: sâmbătă, 30 iulie: Istorie de la Daci la Corvini (Sarmizegetusa – Densuș – Hunedoara – Deva); sâmbătă, 13 august: Perla Serbiei – Novi Sad; Sâmbătă, 3 septembrie: Szeged – istorie și gastronomie (Festivalul Peștelui); Excursie de weekend: vineri 9 – duminică 11 Septembrie: Mostar – „Podul eternității”.
Informații, detalii și înscrieri se pot face la numărul de telefon 0731 050 384.