Descoperire de proporții. Ce s-a găsit în subteranul șantierului din Piața Catedralei
29.03.2023 ⋅ 0 comentarii
Descoperire cu valoare istorică în Piața Catedralei. Pe surse aflăm că în subteranul șantierului care este în plină desfășurare în Piața Catedralei, au fost găsite urme ale unei canalizări mai vechi, care ar putea la o adică sa fie protejată prin lege, fapt care ar putea duce la o întâziere a lucrărilor ce sunt programate să fie încheiate în luna noiembrie a acestui an.
Așadar, proiectul de reconversie a Pieței Catedralei nu este lipsit de suprize.
Constructorul a intrat cu utilajele în teren, unde sunt deja de luni bune demarate lucrările care vizează canalizarea, dar și finalizarea fundației în piața care cel mai probabil va purta numele Regelui Mihai.
Tot pe surse aflăm că zilele acestea va avea loc o întâlnire a celor de la Primăria Arad alături de reprezentanți ai Complexului Muzeal pentru a evalua așa-zisele tuneluri antice care ar fi fost descoperite în aceste zile.
Tuneluri antice, canalizare sau catacombe, cert este că teritoriul va fi analizat pentru a vedea dacă există o valoare istorică și cam care ar fi aceasta.
Potrivit proiectului, care a suferit câteva modificări, și se pare că nu este lipsit de evenimente neprevăzute, zona va avea un spaţiu cu verdeaţă de 3.000 de metri pătraţi, o suprafaţă pavată cu piatră naturală de culori diferite, alei pietonale şi o fântână arteziană de formă stelată care imită amprenta la sol a Cetăţii Aradului. Fântâna va fi compusă din 144 de jeturi de apă tip rachetă, cu o înălţime de până la 7,5 metri.
Piaţa Catedralei va avea iluminat arhitectural inclusiv pentru copaci şi arbuşti, iar iluminatul public ambiental va fi asigurat cu stâlpi de 6 metri înălţime şi corpuri de iluminat liniare încastrate în pardoseală.
Vor exista 25 de bănci, trei cişmele stradale, 23 de coşuri de gunoi, şase rastele pentru un număr total de 64 de biciclete şi o toaletă publică automată. Modernizarea şi reconversia Pieţei Catedralei este o investiție în valoare de 24 de milioane de lei, având ca sursă de finanțare bugetul local.
Sursa: ARQ