Cursuri gratuite în domeniul digitalizării şi TIC
18.10.2022 ⋅ 0 comentarii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, în parteneriat cu Asociația Drumul spre Vest din județul Hunedoara, anunţă lansarea proiectului “Reducerea decalajului digital pentru angajaţii şi IMM din Regiunea Vest”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, POCU/860/3/12/143613.
Valoarea totală a proiectului este 4.164.256,87 lei, din care 4.091.595,75 lei finanțat prin Programul Operational Capital Uman.
Obiectivul general al proiectului este reducerea degalajului digital la nivelul angajaţilor IMM, prin dezvoltarea competențelor digitale şi din domeniul TIC pentru 308 angajați din Regiunea Vest, prin formare profesională, prin servicii de sprijin și instruire, respectiv prin furnizarea de instrumente, metode și practici inovative de elaborare și introducere a programelor de învățare la locul de muncă, care să sprijine direct cel puțin 36 de IMM din Regiunea Vest și implicit, angajații acestora.
Cursuri gratuite de formare profesională
Cei înscriși în proiect beneficiază, pe lângă serviciile de sprijin, şi de cursuri gratuite:
Pe lângă competenţele digitale dobândite în cadrul cursurilor, participanţii vor fi capabili să adapteze şi să utilizeze tehnologiile în funcţie de activitatea specifică de la locul de muncă, să inoveze permanent, să se informeze şi să se perfecţioneze continuu în funcţie de evoluţiile acestor tehnologii.
Pentru mai multe informații puteți contacta beneficiarul la sediul CCIA Arad, str. Cloşca, nr. 5, Arad sau la telefon 0730188291, email:ccia@ccia-arad.ro